„The mistery lies in QRs-coding and decoding in education” – proiect Erasmus+ la Liceul Tehnologic „Edmond Nicolau”

„The mistery lies in QRs-coding and decoding in education” – proiect Erasmus+ la Liceul Tehnologic „Edmond Nicolau”
„The mistery lies in QRs-coding and decoding in education” – proiect Erasmus+ la Liceul Tehnologic „Edmond Nicolau”

La jumătatea lunii octombrie 2019, Liceul Tehnologic „Edmond Nicolau” a fost gazda celei de-a treia mobilități din cadrul proiectului Erasmus+ „The mistery lies in QRs-coding and decoding in education”.

La această mobilitate au participat profesori și elevi din țările partenere din Macedonia, Turcia și Polonia, care este și coordonatorul proiectului.

Printre obiectivele proiectului se regăsesc folosirea telefoanelor mobile în scopuri educaționale, realizarea de filme și podcast-uri, crearea de coduri QR, dezvoltarea gândirii critice a elevilor, precum şi împărtăşirea ideilor şi experienţelor participanţilor din ţările partenere.

Pe durata acestei mobilități, invitații s-au implicat activ în toate activitățile proiectului, organizate de Liceul Tehnologic „Edmond Nicolau”.

Au fost realizate expoziții de coduri QR și de costume tradiționale, reprezentând fiecare țară participantă, au fost preparate feluri de mâncare specifice țărilor partenere și s-au desfășurat jocuri bazate pe codarea QR (pantomimă, Treasure Hunt), prin intermediul cărora elevii și profesorii au avut șansa să se cunoască mai bine și să-și dezvolte abilitățile de comunicare în limba engleză.

La sfârșitul perioadei amintite, toți elevii și profesorii din proiect au primit certificate de participare.

Următoarea mobilitate se va desfăşura în Szubin – Polonia, în mai 2020.

Echipa de proiect a Liceului Tehnologic „Edmond Nicolau” este formată din prof. Florea Felicia, prof. Necoară Adina, prof. Dună Magdalena, prof. Radu Geanina, Ciocla Mihai – informatician, Dumitrașcu Mihaela – contabil, prof. Turcoianu Teodora – coordonatorul proiectului pentru România și prof. Ene Magdalena – director.

”Mulțumiri speciale pentru sprijin și colaborare Primăriei Municipiului Brăila, Asociației de Tineret ”Edmond Nicolau”, Direcției Județene pentru Sport și Tineret, Teatrului „Maria Filotti”, S.C. Braicar și nu în ultimul rând, domnului Gabriel Lâlă – ghid turistic” a spus prof. Dună Magdalena.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.