Tinerele generații sunt educate în alt sens decât cel tradițional, conservator

Politicienii cameleon ai României sunt infiltrați peste tot și din cauza lor Patrioții adevărați care luptă pentru neam și țară rămân rătăciți în umbră, nu beneficiază de atâta promovare și atenție din partea publicului larg neavând șansa să se exprime sau să schimbe lucrurile în bine. Puțini sunt cei vocali, tranșanți și hotărați să facă tot ceea ce spun.

În mass media rareori e liniște și pace. Cearta, ura, razbunarea ne tin Ocupați! Mai nou, panica și teama ne țin rezervați. Puțini sunt cei ce luptă pentru credință, pentru tradiții, prea puțini pentru schimbarea de care avem atâta nevoie. Am ajuns să ne temem să spunem ce gândim ca să nu “jignim” sau să nu se simtă careva discriminat”. Unii spun cum cred în Iisus că sunt creștini dar se rușinează să mărturisească. Trăim timpuri nebune, schimbătoare, tulburi. Am citit un articol care m-a pus pe gânduri serios și vreau sa-l citiți și dumneavoastră: 

“40:000 din 42:000. Aceasta este cifra care șochează: 40:000 din 42:000 de Biserici din Franța au fost DESACRALIZATE. Multe, inclusiv cu mormintele înăuntru, au fost transformate în Cluburi, Discoteci, Baruri, etc. Creștinismul în Franța, dar și în Germania și tot Occidentul s-a prăbușit. El a fost înlocuit cu Societatea Deschisă, Neoliberală și Progresistă, Organizată de Soroș.

Aceasta urmează să se întâmple și în România.

De aceea George Soroș a alocat recent încă un miliard de euro, inclusiv în România, către SNSPA și ONG-uri, pentru a Distruge Creștinismul și Naționalismul.

Îi scoate din minți Ortodoxia Românească, care încă nu a putut fi îngenunchiată. De ce? Pentru că Românii sunt încă creștini, și nu se lasă îngenunchiați cu una cu două…

De aici provine optimismul meu, moderat ce e drept. Gena adâncă a acestui neam încă nu a pierit, acea genă geto-tracă, făuritoare de civilizații. Asta-i doare tare!

 Dumnezeu să Ajute România!

 Dumnezeu Să-i Ajute pe Români!” Semnat de Gelu Vișan.

Îmi place să văd că există și politicieni care spun lucrurilor pe nume fără menajamente fără compromisuri. Lucruri adevărate ce au schimbat țări și destine, care au reușit să dezbine oameni, să îngroape creștinismul și orice valoare în favoarea societății deschise unde fiecare are dreptul sa facă ce vrea, când vrea, cum dorește, cu cine dorește căci au drepturi închipuite. Noi Realități.

În țările în care această schimbare deja a înmugurit, tinerele generații sunt deja educate în alt sens decât cel tradițional, conservator astfel încât atunci când în alte părți se vorbește de valori creștine sa nu vibreze nimic în ei, să nu aibă memorie în acest sens sau emoție! Va fi ușor să ne ciocnim de oameni fără suflet care se vor ocupa de trup și interese materiale. Oameni cu inima de piatră, simțuri amorțite, anesteziate de alte valori si principii. Scopul și sensul vieții capătă alte nuanțe greu de descris în cuvinte.

Mă bucur însă să cred că România încă se poate salva și că vom păstra valorile creștine așa cum marii voievozi ne-au învățat. Un popor cu credință, un popor cu principii și valori sănatoase poate ține piept acestor tip de provocări sorosiste. Dacă există credință, atunci e cu putință să facem o schimbare în număr cât mai mare, atunci e unitate. Să punem stop minciunii și să o luam de la capăt într-un spirit creștin. Să iertam dar să nu uităm și să învățam din toate încercările de-a lungul ultimilor zeci de ani! Să progresam.

Deșteaptă-te române! Deșteaptă-te și întoarce-ți inima acasă! Fie pâinea cât de rea tot mai bine e în țara ta! Salvăm România împreună, dând mână cu mână noi toți cei cu inima creștina!

Nu contează culoarea politică ci inima romană. Să oprim cearta nebună să putem clădi împreună. Să salvam ce mai avem acum cât mai putem. Să investim în noi și în a noastră societate suflet curat ca viitorul să ne surprindă bucuroși la noi acasă. Să ocrotim cultura și toate cele sfinte… acum cât nu e prea târziu … să nu asistăm și noi la dezmăț pe morminte și să ne rugam în biserici subterane, să ne simțim străini în țara noastră, străini la noi acasă!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.