Toamna, vinul și dosarele penale! Șoferii depistați sub influența alcoolului s-au trezit cu câte un dosar penal!

 

În cursul zilei de ieri, în intervalul orar 20:00-23:00, polițiștii brăileni i-au depistat în trafic, pe Șoseaua Buzăului, pe trei bărbați, cu vârste cuprinse între 28 și 57 de ani, din municipiul Brăila, în timp ce conduceau vehiculele sub influența băuturilor alcoolice.

La ora 20:10, poliţişti din cadrul Biroului Rutier l-au oprit în trafic, pe un bărbat, în vârstă de 38 de ani, din Brăila. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că avea în aerul expirat o îmbibaţie alcoolică de 0,64 mg/l.

La ora 21:25, poliţiştii l-au depistat pe un bărbat, în vârstă de 57 de ani, în timp ce conducea o mașină, deși avea în aerul expirat o îmbibaţie alcoolică de 0,91 mg/l.

Iar la ora 23:10, poliţişti din cadrul Biroului Ordine Publică l-au oprit în trafic, pentru control, pe un tânăr, în vârstă de 29 de ani, din Brăila, în timp ce conducea un vehicul tot pe Șoseaua Buzăului. În urma testării sale cu aparatul etilotest, a rezultat că avea în aerul expirat o îmbibaţie alcoolică de 1,30 mg/l.

Cei trei șoferi a fost conduși la spital pentru recoltarea unor probe biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Pe numele lor au fost întocmite dosare penale şi se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.