Ultramaraton Alergam pentru autism

Militarii Laurențiu Cobzaru, subofițer MApN la Centrul Secundar de Instruire pentru Luptă „Smârdan”, Poliția Militară, și Costel Mazâlu, subofițer la Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dunărea” al județului Brăila, vor participa în zilele de 2 și 3 mai la Ultramaratonul „Autism24H – COVID19″.

Chiar dacă în acest an maratonul nu se va putea desfăsura în forma sa obișnuită, din cauza pandemiei de coronavirus, evenimentul destinat sprijinirii copiilor cu autism va avea loc într-un mod mai puțin convențional. Participanţii își vor putea alege traseul de alergare, după posibilități: în casă, pe terasă, în curte sau pe orice alt traseu care îndeplinește condițiile legale specifice perioadei stării de urgență.

Concursul este deschis persoanelor care au împlinit 18 ani și sunt apte din punct de vedere medical să susțină acest efort, în baza declarației pe proprie răspundere.

Startul va fi dat pe 2 mai, la ora 10:00, iar finalul va fi duminică, 3 mai, la ora 10:00. Distanța de alergat va fi 100 de km în cele 24 de ore.

Evenimentul este public și va fi transmis online pe pagina de Facebook ”Alerg pentru Autism” și canalul de youtube Autism Marea Neagră.

Participanții se vor filma sau vor transmite periodic organizatorilor, pe whatsapp, poze cu numărul de kilometri parcurși.

Mai multe detalii despre acest eveniment caritabil se pot obține aici https://alergpentruautism.ro/ambasadori/?aid=35

La același link se pot face și donații.

„Echipa FII TU UN EROU aleargă 24h în grădina, scara blocului, acasă. #FiiȘiTuAlăturiDeNoi – Puteți dona pentru copiii cu autism, bifând numele noastre, Laurentiu Cobzaru sau Costel Mazâlu, utilizând următorul link: https://alergpentruautism.ro/ambasadori/?aid=35”, precizează cei doi militari care s-au implicat până acum în numeroase campanii caritabile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.