Un brăilean implicat într-un accident rutier în județul Suceava

Un brăilean implicat într-un accident rutier în județul Suceava
Un brăilean implicat într-un accident rutier în județul Suceava

Miercuri 8 mai 2019, la ora 11.45, în timp ce conducea autoturismul pe strada Calea Transilvaniei din municipiul Câmpulung Moldovenesc, un bărbat în vârstă de 68 de ani din judeţul Brăila a efectuat manevra de schimbare a direcţiei de mers la stânga pentru pătrunde pe strada Drumul Tătarilor fără însă să se asigure corespunzător.

Mașina condusă de bărbatul din Brăila a intrat în coliziune cu autoturismul condus de un bărbat de 30 de ani din comuna Fundu Moldovei, județul Suceava, angajat în depăşirea regulamentară a brăileanului.

În urma accidentului a rezultat rănirea unei femei de 66 de ani din judeţul Brăila, pasageră în autoturismul condus de bărbatul de 68 de ani.

Cei doi conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.