Un paznic surprins băut în timpul serviciului, iar alți doi surprinși dormind în post

În noaptea de 19 spre 20 mai a.c., în intervalul orar 22:00-06:00, polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică au organizat și desfășurat o acțiune pe raza județului Brăila pentru respectarea prevederilor legale privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecției persoanelor.

Astfel, au fost controlate 68 de societăți, 70 de agenți de pază au fost controlați și instruiți și au fost verificate 2 echipaje de intervenție privată, fiind aplicate 23 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 13.100 lei, dintre care 15 conform Legii nr. 333/2003 și 8 prevăzute de H.G. nr. 301/2012.

Dintre cei 70 de agenți de pază controlați, 2 au fost sancționați contravențional fiind depistați dormind în timpul exercitării serviciului de pază, iar un alt bărbat a fost sancționat contravențional întrucât se afla sub influența băuturilor alcoolice.

De asemenea, au fost sancționate cotravențional cu amendă 3 societăți cu profil cafe-bar, jocuri de noroc și stație carburant pentru neimplementarea măsurilor minimale de securitate.

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.