Un șofer brăilean, bine ”aghesmuit”, a lovit două autoturisme parcate, după care a fost oprit în trafic de polițiști

La data de 28 august a.c., polițiștii brăileni l-au depistat pe un șofer în timp ce conducea un autoturism, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice.

În ziua de 28 august 2019, în jurul orei 17:30, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier l-au oprit în trafic, pe un tânăr, în vârstă de 23 de ani, din Brăila, în timp ce conducea o mașină pe strada Roșiorilor din Municipiu.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, ocazie cu care polițiștii au stabilit că avea în aerul expirat o îmbibație alcoolică de 1,02 mg/l.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că acesta tamponase, anterior, și două autoturisme care erau parcate în zona respectivă.

Șoferul a fost condus la spital pentru recoltarea unor probe biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.