Un tânăr cu permisul suspendat s-au urcat băut la volan și a acroșat un alt autoturism ce se afla parcat în afara părții carosabile

Ieri, 20 iunie a.c., în jurul orei 21:00, un tânăr în vârstă de 23 de ani, din localitatea Drogu, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 203A, în localitatea Zamfirești, comuna Galbenu, județul Brăila, ar fi acroșat un alt autoturism ce se afla parcat în afara părții carosabile.

Întrucât emana halenă alcoolică, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Făurei au solicitat șoferului testarea cu aparatul etilotest, însă acesta a refuzat, fiind condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. De asemenea, în urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că acesta are dreptul de a conduce suspendat.

Pe numele său a fost întocmit dosar penal și sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și conducerea unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat.

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.