United Galați joacă două meciuri din Liga 1 la futsal în Polivalenta brăileană

Clubul Sportiv UNITED Galați, cel mai longeviv din fotbalul de sală din România, are onoarea de a juca în municipiul Brăila două partide din Liga 1 de futsal, ambele evenimente fiind organizate la Sala Polivalentă ”Danubius”, deoarece la Sala Sporturilor Dunărea din Galați sunt în plină desfășurare lucrările de schimbare a suprafeței de joc.

United Galați, club care în anul curent a câștigat Cupa, Campionatul și Supercupa României, va întâlni sâmbătă, 24 septembrie 2022, de la ora 16.00, formația CFF Clujana Cluj-Napoca, în etapa a III-a a Ligii 1, urmând ca joi, 29 septembrie 2022, de la ora 19.00, să joace împotriva grupării CFR Timișoara, aceasta fiind o partidă reprogramată din runda inaugurală a sezonului.

Iubitorii futsalului sunt invitați la aceste partide, în care campionii de la United promit un spectacol pe cinste, fotbalul de sală fiind disciplina care a format multe vedete mondiale printre care îi enumerăm pe Lionel Messi și Ronaldinho.

De-a lungul anilor, din echipa United Galați au făcut parte și câțiva jucători originari din Brăila, iar în prezent este legitimat la United Galați unul dintre cei mai cunoscuți: Andrei Crăciun, sportiv care îmbracă și tricoul echipei naționale a României.

Intrarea la cele două partide de campionat VA FI LIBERĂ.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.