UPU Brăila – declarat insalubru de DSP! Președintele CJ răspunde recomandărilor făcute de inspectori!

În urma publicării datelor controlului, pe care DSP Galați l-a efectuat la Unitatea de Primiiri Urgențe din Brăila, președintele Consiliului Județean, Iulian Chiriac, a acceptat să răspundă recomandărilor făcute de inspectorii din orașul vecin.

 

Iulian Chiriac susține că instituția pe care o conduce avea cunoștință de neregulile care s-au descoperit la UPU, motiv pentru care a insistat pe modernizarea secției din fonduri europene.

Problemele astea nu erau din luna martie, erau de mai de mult timp(…) Din anul 2018, v-am prezentat planul nostru de reabilitare a spitalului. Toate aceste planuri înglobate vor duce la un spital, în condiții normale.

Lucrurile nu sunt corespunzătoare, s-au dat și sancțiuni, ceea ce mă bucură, pentru că au fost sancționați oamenii care trebuiau să verifice lucrul acela, nu neapărat managerul, pentru că fiecare trebuie să-și facă treaba pe fișa postului, dar multe dintre ele sunt remediate sau în curs de remediere”, a atras atenția Iulian Chiriac.

Președintele Consiliului Județean a răspuns punctual pe fiecare recomandare făcută de DSP Galați.

Cred că este al doilea an când am cerut, împreună cu managerul, fiecărui șef de secție, ce-și doresc, pentru ca activitatea, în fiecare secție să se desfășoare în mod corespunzător. Au scris către manager, am făcut lista de investiții, am trimis-o la minister, este aprobată, banii sunt în cont, urmează procedura de achiziție. Sunt aproape 2 milioane de euro.

Anul trecut, pentru că banii au venit târziu, nu au reușit să ducă la capăt partea de achiziție”, a declarat președintele CJ.

Reabilitarea UPU se va face din fonduri europene. Momentan nu se știe nici când va începe modernizarea și nici când se va finaliza. Cert este că lucrările se vor realiza cu secția deschisă, sub coordonarea DSP-ului.

Știam că Unitatea de Primiri Urgențe trebuie renovată și întotdeauna am fost criticați că nu atragem fonduri europene. Sunt adeptul fondurilor europene și am găsit șansa de finanțare.

Noi am depus proiectul pe 13 aprilie 2018. Abia pe 7 iunie 2019 am semnat contractul. Sunt buni banii europeni, intrăm în procedură de urgență acum, cu partea de proiectare și execuție”, a spus Iulian Chiriac.

În ceea ce privește dotarea secțiilor cu lavoare și asigurarea lor cu apă caldă, președintele spune că toate aceste probleme au fost rezolvate în timp util, la recomandarea inspectorilor DSP.

La Pavilionul A deja este gata DALI-ul. Undeva în luna septembrie se va deschide un apel și vom accesa tot fonduri europene, iar partea de dotări cu frigidere, paturi, televizoare, aer condiționat sau sistem de climatizare și cabine de duș – pentru aproape toate saloanele – se va face din banii de la Consiliul Județean, pentru că avem bani”, a atras atenția Chiriac.

Președintele Consiliului Județean Brăila a atras atenția asupra faptului că în Spitalul Județean au fost angajați 20 de medici tineri, de la începutul mandatului său – când deficitul era de 100 de cadre medicale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.