USR Brăila: ”În orice stat civilizat, directorul care aproape a distrus o societate şi-ar fi dat demisia”

 

Partidele aflate în opoziție, în Brăila, au atras atenția asupra situației dezastruoase în care se află societatea Braicar, cerând șefilor administrației locale schimbarea managerului. În ciuda infuziei de investiții, care s-a făcut din bani publici, societatea condusă de Cornel Săndulescu pare să aibă probleme la capitolul angajaților.

Presa locală a semnalat de-a lungul timpului evenimente în care șoferii Braicar au fost prinși sub influența băuturilor alcoolice sau au adresat cuvinte jignitoare călătorilor.

”În orice stat civilizat, directorul care aproape a distrus o societate şi-ar fi dat demisia. Aici insă, la mal de Dunăre, timpul curge altfel, iar reperele moalității sunt semi inexistente pentru cei ce conduc destinele urbei.

Nu ne explicăm altfel lipsa de reacție la numeroasele accidente ale autobuzelor Braicar din ultima vreme – luat foc în mers, roți sărite sau oameni căzuți pe uşi deschise tot in mers. Oare directorul mai sus amintitei societăți e surd si orb la nenumaratele articole apărute în presa locală, referitoare la nemulțumirile oamenilor forțați să stea cu zecile de minute în stații? Ştie oare cineva din Primărie sau conducerea Braicar cum e să ingheți 40 de minute asteptând un 41, ca apoi sa fii nevoit sā te înghesui într-un autobuz minuscul, insuficient pentru numărul mare de călători?(…)

Cerem un transport in comun civilizat, autobuze in care să nu fii nevoit sa faci echilibristică pe două rânduri de scări interioare, stații în care să fie afişat clar orarul autobuzelor! Cerem demisia conducerii Braicar! V-ați bătut joc suficient de oraşul ăsta, ajunge!”, a transmis conducerea USR Brăila.

La fel ca și în cazul managerului Spitalului Județean din Brăila, șefii administrației locale nu dau semne că ar fi interesați de schimbarea conducerii, în cadrul acestor instituții.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.