VIDEO – Autorul atentatului din Brăila, adus în fața instanței cu propunere de arestare preventivă!

 

Parfenie Marius Valentin, brăileanul în vârstă de 20 de ani, care a provocat antentatele de duminică este cercetat pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat și tâlhărie calificată. În cauză s-a deschis dosar penal.

 

 

Cum a început goana lui Parfenie pentru a ”curge sânge în țara asta”

 

Primul apel la 112 a fost la ora 12:45. O femeie sesizează faptul că în urma unui conflict între doi bărbați, unul a fost lovit cu cuțitul, iar autorul a părăsit locul faptei cu un autoturism.

În fapt, Parfenie și-ar fi întâlnit prima victimă, în vârstă de 42 de ani, când încerca sa-și achiziționeze un autoturism. În timp ce conducea alaturi de proprietar, atacatorul l-ar fi înjunghiat pe acesta, după care l-a aruncat din autoturism.

Al doilea apel la 112 a fost la ora 12:50. Un bărbat a sesizat că pe centura municipiului au fost loviți doi pietoni, iar soferul a părăsit locul accidentului.

Camerele de supraveghere de la o benzinărie, aflată în apropiere locului în care Parfenie a intrat cu mașina furată în cei doi șoferi de la Braicar, au surprins momentul în care, cu intenție, Parfenie a intrat pe sensul opus de mers, lovindu-i din plin pe cei doi bărbați. Aceștia au zburat practic câțiva metri și au rămas acolo minute bune, până când ambulanțele au ajuns la fața locului și i-au transportat la spital.

La 12:52, un alt bărbat sesizează incidentul de la mall – cursa nebună avea să se sfârșească, după ce ultima tentativă de omor a lui Parfenie a eșuat.

Tânărul si-a continuat drumul până în parcarea mall-ului unde a ambalat autoturismul de câteva ori înainte să se izbească de ușile de la intrarea principală a centrului comercial.

Martorii povestesc ca autoturismul nu a trecut de pilonii montați în fața ușilor, fapt care l-a înfuriat și mai tare. Parfenie a băgat mașina în marşarier și a mai încercat o dată să pătrundă cu autoturismul în mall, fără să-i pese de persoanele pe care le accidentase.

În final, atacatorul a fost scos din mașină și imobilizat de un grup de tineri care se aflau pe terasa mall-ului.

 

Victimele se află în afara oricărui pericol

 

În total sunt 10 victime, dintre care doi minori de 11, respectiv 13 ani. Ambii copii au fost externați astăzi.

Cei doi bărbaţi, șoferi ai societății Braicar, în vârstă de de 47 şi 49 de ani, au suferit fracturi multiple la membre, coaste, oase ale feţei, iar în cazul unuia prognosticul a fost iniţial rezervat, însă lucrurile merg spre bine.

Familia bărbatului, care a fost rănit cel mai grav, a cerut ca acesta să fie transferat la Bucureşti, însă medicii brăileni au refuzat acest lucru, considerând, la acel moment, că starea bolnavului nu permite acest lucru.

 

Parfenie Marius Valentin a mai avut probleme cu legea

 

Pe vremea când era minor, individul a comis o agresiune alături de tatăl său. În urma unei evaluări psihologice, specialiştii au constatat că individul are „capacitate scăzută de control al furiei şi tendinţe de impulsivitate”. Cu toate acestea, instanţa l-a iertat, obligând-o pe mamă să îl supravegheze.

Părinții tânărului spun că acesta nu ar fi dat vreun semn că ar putea comite o asemenea tragedie. Băiatul era sportiv, a practicat atât boxul cât și kaiac-canoe, obținând medalii la diferite competiții.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.