Video: Bărbat surprins de camerele de supraveghere furând componente metalice de la coșurile de gunoi

În urma sesizării făcute de către S.U.P.A.G.L. Brăila, referitoare la distrugerea unui număr mare de coșuri de gunoi stradale, prin sustragerea, de către persoane necunoscute, a componentelor metalice ale acestora, polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică al Poliției Locale Brăila au demarat acțiuni specifice de identificare a  persoanei/ale persoanelor vinovate. 

În urma verificărilor efectuate în sistemul de monitorizare video al municipiului, s-a constatat că o persoană de sex masculin a sustras, în decursul mai multor zile, componentele metalice ale coșurilor. Pe camerele de supraveghere din parcurile de joacă pentru copii din cartierele Hipodrom, Obor și Chercea se observă cum individul vine pe bicicletă, de multe ori chiar după ora până la care este permisă circulația liberă în oraș, în contextul restricțiilor impuse de epidemia de COVID 19, scoate componentele metalice ale cosurilor de gunoi, le pune pe bicicletă și pleacă.

De altfel, în urma verificărilor efectuate la centrele de colectare a materialelor feroase din Municipiul Braila, persoana respectivă a fost înregistrată la unul dintre centre, în mai multe rânduri, predând materiale feroase similare celor sustrase din parcurile de joacă pentru copii. Datele de identificare ale acestei persoane precum și imaginile surprinse de camerele de supraveghere din parcurile de joacă au fost înaintate, spre competentă soluționare, Inspectoratului de Poliție Județean Brăila.

”Atenționăm încă o dată persoanele care nu respectă prevederile legale că sistemul de monitorizare video este funcțional în tot Municipiul Brăila și va fi extins cu încă 200 de camere, anul acesta” a declarat directorul executiv al Poliției Locale Brăila, Georgică Tănase.

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.