VIDEO. Florin Călinescu i-a vizitat pe verzii din Brăila

Florin Călinescu a făcut sâmbătă o vizită Partidului Ecologist din Brăila.

Sâmbătă, Partidul Ecologist din Brăila a primit vizita președintelui său, Florin Călinescu. Acesta a declarat în cadrul conferinței de presă de la Partid că așteptările sale se îndreaptă mai degrabă către alegerile parlamentare decât spre cele locale. Nemulțumirea sa legată de partidele parlamentare sunt subvențiile de stat primite, care, argumentează acesta, ar putea fi folosite pentru cetățeni. Tot legat de partidele parlamentare, traseismul politic a fost condamnat de omul de televiziune și acesta susține ca măsura aplicată consilierilor locali să fie impusă și parlamentarilor: mandatul să fie anulat în cazul în care părăsesc formațiunea politică din care au făcut parte când au fost aleși.

„Cred că acestea, din punct de vedere al partidului nostru, vor fi ultimele alegeri așa cum românii au fost obișnuiți în ăștia 30 de ani. Adică pe urmărirea intereselor unor cetățeni care sunt în PSD, PNL, ALDE, USR, Plus, PMP, UDMR – UDMR-ul fiind un exemplu clar cum se poate face politică de 30 de ani urmărind scopurile nu doar a unei comunități maghiare. Noi nu facem politică pentru minorități, facem politică pentru toți cetățenii români, respectând individualitatea și particularitatea fiecăruia”, a spus Călinescu la întâlnirea cu presa.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.