VIDEO: Noi măsuri de la Cotroceni. Klaus Iohannis: ”VIRUSUL este, încă, printre noi! Să nu irosim ce am câștigat cu mari sacrificii”

Maraton al ședințelor, astăzi, la Palatul Cotroceni. Președintele Klaus Iohannis s-a întâlnit cu mai mulți reprezentanți din domeniul finanțelor pentru a discuta pe marginea măsurilor de gestionare a epidemiei COVID-19 și despre impactul crizei asupra economiei. După întâlnirile pe care le-a avut, Klaus Iohannis a făcut declarații. El a cerut autorităților locale să-și asume un rol mai mare în comunități.

”Am văzut foarte mulți români care respectă în continuare regulile, poartă măști, mețin distanțarea socială. Am văzut instituții și companii cre sau pregătit foarte bine. Din nefericire, au fost și exemple de comportamente în contradicție cu normele sanitare. Unii au înțeles greșit că starea de alertă înseamnă relaxarea totală a măsurilor.

Virusul este încă printre noi. Cu cât conștientizăm mai bine, cu atât cresc șansele noastre să controlăm și, în cele din urmă, să stopăm definitiv epidemia. Altfel există riscul real al unei explozii al epidemiei. Dacă regulile vor fi constant încălcate, vom avea noi focare și un nou val de îmbolnăviri. Cer autorităților locale să-și asume un rol mai mare în comunități. Am reușit până acum să controlăm epidemia, iar măsurile luate și-au dovedit eficiența. Au fost două luni grele pentru toți. Ar fi dramatic să le compromitem tocmai acum.

Cred că nimeni nu își mai dorește să reintrăm în starea de urgență, dar vom fi obligați să luăm din nou această decizie dacă presiunea pe spitale va crește semnificativ. Vedem tot felul de iresponsabili care propagă teorii ale conspirații pentru a sădi neîncrederea în rândul cetățenilor. Ele erodează autoritatea statului, creează breșe. Când am fost uniți într-un efort național, cu toții, am reușit să salvăm vieți. Să nu irosim tot ce am câștigat în aceste două luni cu mari sacrificii. E foarte grav că unii politicieni încurajează încălcarea regulilor. Sunt aceiași politruci vechi de 30 de ani. Prioritatea PSD e în aceste vremuri grele, culmea, dărâmarea guvernului, așa cum a anunțat cu mândrie liderul partidului. Depunerea unei moțiuni de cenzură e o dovadă de maximă iresponsabilitate. PSD se ocupă de jocuri politice și combinații meschine pentru a da jos un guvern.

O criză politică profundă, suprapusă peste o criză sanitară, asta își dorește PSD pentru România. E e neimaginat cum ar fi arătat România cu un guvern PSD. România nu mai poate rămâne blocată în trecut. România are nevoie de resetare și construcție. Pandemia ne-a afectat pe toți. Nu există sectoare economice care să nu fi suferit. Dar o abordarea constructivă înseamnă abordarea crizei și ca oportunitate. Am observat cu toții accelerarea digitalizării administrației, de la servicii medicale online la administrație. Au fost sectoare importante care au funcționat la capacitate deplină, precum construcțiile, care explică creșterea economică din primul trimestru. Viziunea de dezvoltarea României în următorii ani se va sprijini pe investiții masive în transport, sănătate, energie.

Cer sprijinul tuturor forțelor politice credibile și mediului de afaceri să oferim încredere angajaților și angajatorilor. Avem o notă de plată lăsată de guvernele anterioare care nu ne lasă prea mult spațiu la dispoziție. Prioritățile sunt menținerea sănătății cetățenilor și relansarea economică. Împreună am trecut cu bine prin încercările din ultimii ani, împreună am depășit cu bine două luni de stare de urgență. Suntem pe drumul cel bun, trebuie doar să continuăm cu fermitate și înțelepciune”, a declarat Klaus Iohannis.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.