Viitorul Ianca învinsă cu 4-1 (3-0) pe stadionul Milcovul din Focșani

Viitorul Ianca a mers la Focșani pentru a obține măcar un punct și să se apropie de obiectivul stabilit pentru acest sezon, clasarea pe locurile 1-4. Din păcate, ecoluția de pe stadionul Milcovul din Focșani a fost una dezamăgitoare, cu mingii pierdute ușor în jumătatea adversă de teren, ceea ce a permis gazdelor să declanșeze atacuri rapide și să înscrie de 4 ori. Viitorul Ianca a marcat o singură dată, la o fază fixă, dar și-au bătut joc prea ușor de alte acțiuni ofensive și CSM Focșani s-a impus cu 4-1 (3-0). CSM Focșani este alături de Oțelul Galați echipa care a câștigat ambele confruntări cu Viitorul Ianca, iar a cincea înfrângere a celor de la Viitorul a fost pe teren propriu, cu Dacia Unirea Brăila. 

Gazdele au deschis scorul în minutul 9, la o acțiune rapidă pe partea stângă, în care Bodea a centrat în fața porții și Gorovei, nemarcat, a trimis în poartă din 7 metri.

Echipa din Ianca a ripostat două minute mai târziu, când la șutul lui Iorga mingea a fost deviată în corner de un fundaș al Focșaniului. În urma loviturii de la colț, Băcanu a trimis cu capul, din 9 metri, peste poarta apărată de Geantă.

În minutul 16 Lemac a scăpat pe un contraatac, a intrat în careu și a centrat pentru Bodea iar șutul acestuia a fost deviat de Stroe și Dima a respins de pe linia porții. Mingea a ajuns la Preoteasa care a șutat de la 14 metri dar din nou Sroe a respins în față și Gorovei a șutat de la 17 metri mult peste poartă.

În minutul 25 Taciuc a majorat scorul, după o centrare de pe dreapta a lui Gorovei, a trimis în poartă din cădere, de la 10 metri. 2-0.

În minutul 45 CSM Focșani a recuperat o minge în propria jumătate de teren, Preoteasa l-a lansat pe contraatac pe Gorovei care a pătruns în careu și la centrat la 9 metri pentru Lemac, care a șutat în plasa porții lui Stroe, 3-0, rezultat la pauză.

În minutul 52 Coteț a șutat din afara careului, dar peste poarta apărată de Geantă. Un minut mai târziu, Iorga a centrat de pe stânga în careu, Chivu i-a așezat mingea lui Necoară, dar șutul acestuia a fost respins cu piciorul de Geantă.

În minutul 58 Iorga a executat un corner de pe stânga, un fundaș al Focșaniului a respins în mijlocul careului de unde Dima a reluat pe spate și Coman a trimis din 4 metri, cu capul, sub transversală, 3-1.

În minutul 61 Juncănaru a recuperat o minge în duel cu Colniceanu și a centrat din colțul careului, iar lemac a reluat din 7 metri, cu capul, în stânga portarului Stroe, 4-1.

În minutul 72 Coteț a șutat de la circa 25 de metri puțin pe lângă poartă, iar în minutul 77 Băciuț a șutat de la 16 metri, iar Stroe a scos de la vinclu, în corner. În minutul 82 Băciuț a intrat în careu pe stânga și a șutat pe colțul lung, puțin pe lângă poarta lui Stroe. În minutul 86 Viitorul Ianca a avut o lovitură liberă de la circa 30 de metri, dar Dima a șutat mult peste poartă.

În minutul 88 Moisi a pierdut o minge la 30 de metri de propria poartă, dar Chivu scăpat spre poartă s-a grăbit să șuteze de la 22 de metri și a trimis pe lângă poartă, deși era nemarcat și putea intra până în careu.

Viitorul Ianca: Stroe – Colniceanu, Preda, Dima, Coteț – Iorga, Ioan, Chivu, Irimia (min.84 Cazacu)- Coman (min. 66 Cristea), Băcanu (min. 46 Necoară).

Viitorul Ianca a rămas pe locul 6, cu 26 de puncte, la 4 puncte de ocupanta locului 4, CSM Rm. Sărat și la un punct de locul 5, ocupat de Sporting Liești. Etapa viitoare, vineri, 30 aprilie, de la ora 15.00, Viitorul Ianca va juca pe teren propriu, cu CS Făurei. 

Imagine

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.