Viitorul Ianca revine în Liga a 3-a după 9 ani

Viitorul Ianca a promovat în Liga a 3-a după ce a câștigat și meciul retur cu ACS Mausoleul Mărășești. De data aceasta victoria nu a mai fost pe teren, ci la ”masa verde”, gazdele neasigurând asistența medicală la stadion.

Viitorul Ianca câștigase cu 5-1 meciul tur, iar la Mărășești a mers să-și apere avantajul. Din păcate ambulanța nu a sosit la stadion în timpul regulamentar și meciul nu s-a mai desfășurat.

După 15 minute de așteptare, arbitrul a fluierat sfârșitul meciului spre dezamăgirea spectatorilor care au venit la stadion, mulți dintre ei veniți de la Ianca și de la Brăila.

Astfel, Viitorul Ianca revine în al treilea eșalon fotbalistic al țării unde speră să rămână cât mai mult timp.

Campionatul Ligii a 3-a va începe pe 24 august. Ultimul sezon în care echipa din Ianca a jucat în Liga a 3-a a fost 2009-2010, când s-a clasat pe locul 16 din 18 echipe și a făcut parte dintr-o seria din care a promovat în liga a 2-a Viitorul Constanța.

Până la startul Ligii a 3-a Viitorul Ianca va juca în primul tur al Cupei României la fotbal – faza națională, care va avea loc miercuri, 31 iulie 2019. Dacă va trece de această fază, pe 18 iulie urmează faza a II-a c Cupei României.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.