Viitorul Ianca s-a revanșat după înfrângerea din tur contra Sportului Chiscani

Sâmbătă seara, de la ora 18.00, pe stadionul din Chiscani, s-a jucat meciul din etapa a 8-a a play-out-ului seriei a II-a din Liga a 3-a, între Sportul Chiscani și Viitorul Ianca. După ce în meciul tur din play-off, echipa din Chiscani a obținut primele puncte din acest sezon, învingând în deplasare, scor 4-5, de data aceasta echipa din Ianca și-a luat revanșa și a recuperat punctele pierdute, obținând victoria, scor 1-2 (1-2).

Sportul Chiscani a deschis scorul în minutul 8, după un corner de pe partea stângă, bătut bine pe linia careului mic, de unde George Iacob a reluat cu capul în poarta apărată de Alin Mihai. Numai 3 minute a durat bucuria gazdelor. În minutul 11 Viitorul Ianca a egalat. Ciucureanu și-a creat culoar de șit și a trimis spre poartă de la 17 metri, ușor lateral dreapta, Tunea nu a reținut și a respins în față, iar marius Dima a interceptat și a trimis din 7 metri în poarta goală. 

În minutul 29, după o aruncare de la margine de pe partea dreaptă, mingea a ajuns la Ciucureanu care a centrat pe jos, Tunea și Sima nu au intervenit și mingea ajuns la Laurențiu Iorga, care a trimis din 5 metri în poarta gazdelor, 1-2. 

În minutul 42 Iorga a centrat de pe dreapta, Tunea și Sima s-au ciocnit în fața porții, mingea a fost respinsă de portarul gazdelor și Coteț a trimis de la 22 de metri în poarta goală, dar golul a fost anulat, arbitrul fluierând înainte și oprind jocul pentru ca jucătorii căzuți să primească îngrijiri medicale. de altfel, Sorin Sima a și părăsit terenul accidentat, fiind schimbat încă înainte de pauză. Astfel, scorul la pauză a rămas 1-2.

După pauză, tot oaspeții au fost la timona jocului, având o posesie mai bună și ocazii de a marca. În minutul 48 Popa i-a pasat lui Cristea, care singur cu Tunea a șutat pe direcția acestuia, portarul gazdelor a respins, mingea i-a revenit lui Cristea, care a șutat din nou din 6 metri și Tunea a respins în față, apoi un fundaș al gazdelor a scos mingea din careu. Mingea a fost recuperată tot de cei de la Ianca și în cele din urmă a ajuns la Ciucureanu, care a șutat de la 18 metri, lateral stânga, dar mingea a lovit bara porții lui Tunea. În minutul 53 Ciucureanu i-a aruncat o minge în careu lui Iorga, iar acesta a reluat din foarfecă, pe spate, la colțul scurt, dar Tunea a fost la post. În minutul 55 Chihaia a șutat din întoarcere, de la 10 metri, dar Tunea a respins în corner. 

În minutul 70 Iorga a șutat din colțul careului de 16 metri, lateral dreapta, dar Tunea a respins în lateral. Mingea a fost recuperată tot de cei de la Ianca, iar faza s-a încheiat cu un șut al lui Coteț, de la 18 metri, puțin pe lângă poartă. În minutul 74, Mihai a degajat lung pentru Dima, care a scăpat singur cu portarul, dar șutul său de la 14 metri a fost deviat de portarul gazdelor, peste poartă, în corner. Până la final echipa din Ianca a mai avut și alte situațiid e poartă, dar scorul a rămas cel stabilit în prima repriză, 1-2.

Sportul Chiscani: Tunea – L. iancu, G. Ioniță, Iacob, S. Sima (min. 45 A. Dobre), M. Pascu, Potor, Tarozzi, Izvoranu (min. 55 S. Moise), Petrescu (min. 75 Scarlat), Dănăilă. Antrenor: Daniel Pleșa

Viitorul Ianca: A. Mihai – Coteț, Stănciulescu, G. Preda, Adrian – D. Popa, M. Dima (min. 90+3 Ndigwe), G. Chihaia, R. Cristea (min. 67 Cazacu) – L. Iorga, C. Ciucureanu (min. 83 M. Coman). Antrenor: Victor Olenic

 

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.