97 de elevi și profesori premiați în cadrul Galei de Excelență în Educație

Ca în fiecare an, de Sf. Nicolae, patronul spiritual al municipiului Brăila, Primăria și Consiliul Județean Brăila au premiat 97 de elevi și profesorii lor, care au obținut rezultate deosebite la olimpiade și concursuri școlare în anul școlar trecut. Evenimentul s-a desfășurat în Sala Mare a Teatrului ”Maria Filotti”.

La olimpiadele internaționale pe discipline școlare s-au obținut patru medalii: una de argint la Olimpiada Internațională de Astronomie și Științele Spațiului (elevul Radu Ioan Stoian de la Colegiul Național Gh. M. Murgoci), una de bronz la Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică (Bogdan Mihai Ciocîrlan de la Colegiul Gh. M. Murgoci, acum transferat la un colegiu din București), una de bronz la Olimpiada Internațională de Geografie pentru Europa (Tudor Alexandru Minaev de la Colegiul Gh. M. Murgoci) și una de bronz la Olimpiada Internațională de Limba Neogreacă (Andreea Ștefania Zaharia de la Liceul Teoretic Nicolae Iorga). 

Alte 23 de premii au fost obținute la olimpiadele naționale de limba și literatura română, geografie, limba germană, limba engleză, limba rusă modernă și maternă, religie, robotică, TIC, educație tehnologică, fabricarea produselor din lemn, canto clasic, pedagogie și psihologia educației. Elevii care au obținut aceste premii sunt de la Colegiul Gh. M. Murgoci (7), Colegiul Nicolae Bălcescu (2), Colegiul Pedagogic D. P. Perpessicius (2), Liceul de Arte H. Darclee (2), Colegiul Economic I. Ghica (1), Liceul Nicolae Iorga (1), Liceul Tehnologic Grigore Moisil (1), Școala Gimnazială Ion Creangă (1), Școala gimnazială Ion Băncilă (1), Școala gimnazială Al. S. Pușkin (2), Școala gimnazială Al. I. Cuza (1), Școala gimnazială Mihai Eminescu (1). 

Pe plan sportiv s-au obținut 27 de premii prin elevii de la Liceul cu Program Sportiv și unul de la Școala gimnazială Mihai Viteazu, pentru Cosmin Nedelcu la șah. Vorbim de un loc 3 internațional la Atletism (sportiva Cosmina Denisa Balaban de la LPS Brăila), plus alte 25 premii în competițiile naționale de atletism și unul la lupte libere.

La această ediție a Galei de Excelență în educație s-au acordat premii de 292.000 lei, jumătate din bani fiind alocați de CJ și jumătate de CLM. Cei mai mulți bani au primit elevii care au câștigat premii la olimpiadele și concursurile internaționale – 9.600 lei, urmați de cei cu premiu I la fazele naționale ale olimpiadelor – 4.800 lei, premiul II – 3.200 lei și premiul III – 800 lei. Profesorii acestor elevi au primit jumătate din suma pe care au primit-o elevii lor. 

De asemenea au fost premiate și cele două eleve care au obținut media 10 la examanul de Bacalaureat din vară, premiile lor fiind ridicate de părinți, ele fiind acum studente. Valoarea premiilor a fost de 3.000 lei pentru elevi, respectiv 1.000 lei pentru fiecare profesor îndrumător.

ImagineImagine

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.