Accident mortal luni seara pe podul de la Apollo din municipiul Brăila. Mașina era condusă de o tânără de 17 ani, care nu deținea permis de conducere și se afla sub influența substanțelor psihoactive

Tragedie pe Podul de la Apollo. Un adolescent de 16 ani și-a pierdut viața, luni seara, după ce mașina în care se afla a sărit de pe Șoseaua Baldovinesti, chiar la urcarea pe pod, pe sensul mers spre B-dul Dorobanților. Autoturismul a ajuns pe spațiul verde. Mașina era condusă de sora sa, în vârstă de 17 ani. 

Luni seară, 12 septembrie, în jurul orei 21:50, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați prin apel la 112 cu privire la faptul că pe Șoseaua Baldovinești, în zona podului Apollo din municipiul Brăila ar fi avut loc un accident rutier. Din primele cercetări, se pare că o tânără, în varstă de 17 ani, din Brăila, ar fi condus un autovehicul pe Șoseaua Baldovinesti, dinspre strada Comuna din Paris către Bulevardul Dorobanților, iar la urcarea pe pod, ar fi pierdut controlul volanului, ar fi acroșat un stâlp situat pe partea dreaptă a sensului de deplasare după care s-a oprit pe spațiul verde.

În urma evenimentului, la fața locului, pe trotuar, a fost identificat un tânăr, în vârstă de 16 ani, din Brăila. Pompierii ajunși la fața locului au găsit cadavrul băiatului într-un tufiș, lângă autoturism. Echipajul medical a putut doar să constate decesul tânărului, cadavrul fiind transportat la Medicina Legală pentru efectuarea necropsiei. Tânăra în vârstă de 17 ani, a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Tânăra a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. De asemenea, aceasta a fost testată cu aparatul Drug Test, iar în urma testării ar fi rezultat consumul de substanțe psihoactive, motiv pentru care i-au fost recoltate mostre biologice la spital.

Cercetările sunt continuate de polițisti pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducere fără permis și conducerea unui vehicul sub influența unor substanțe psihoactive.

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.