Brăilean de 24 de ani arestat preventiv pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, tentativă la furt calificat și înșelăciune

 

La data de 6 decembrie a.c., polițisti din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Brăila au reținut pe bază de ordonanță pentru 24 de ore un tânăr, în vârstă de 24 de ani, din Brăila, bănuit pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, tentativă la furt calificat și înșelăciune.

În fapt, la data de 25.11.2022, tânărul ar fi sustras o bobină de joantă și a dislocat din poziția inițială o altă bobină, din instalația de dirijare și siguranță a traficului feroviar, din zona podului Apollo din municipiu, creând un prejudiciu în valoare de 12.500 de lei. Bunul sustras l-ar fi vândut unei societăți comerciale prin inducerea în eroare a gestionarului privind proveniența acestuia. În urma unui control efectuat de polițiști la un centru de colectare de pe raza municipiului, bobina de joantă a fost găsită și recuperată, în stare de neîntrebuințare.

În continuare se efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat, tentativă la furt calificat și înșelăciune.

Miercuri, 7 decembrie a.c., Judecătoria Brăila a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila și a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile a tânărului, fiind încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Brăila.

ImagineImagineImagine

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.