Cetățean moldovean depistat băut, la volanul unui autoturism aflat sub sechestru, pe un drum județean din Insula Mare a Brăilei

Cetățean moldovean depistat băut, la volanul unui autoturism aflat sub sechestru, pe un drum județean din Insula Mare a Brăilei
Pe numele șoferului din Republica Moldova a fost întocmit dosar penal
Miercuri, 9 noiembrie a.c., la ora 18:30, polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Brăila, au oprit în trafic un bărbat, în vârstă de 41 de ani, din Republica Moldova, în timp ce conducea un autovehicul pe DJ 212A, în Insula Mare a Brăilei. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat că autovehiculul condus figurează cu sechestru.
Întrucât bărbatul aflat la volan emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând faptul că avea o îmbibație alcoolică de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferul moldovean a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Pe numele șoferului din Republica Moldova a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului. Totodată, polițiștii au reținut certificatul de înmatriculare al autoturismului în cauză.
Sursa: Realitatea de Braila
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 21:37 - Schimbări majore la Aeroportul Henri Coandă: acces restricționat la terminalul Sosiri
- 20:29 - Ninsoare în plină primăvară: zăpadă și temperaturi negative în mai multe județe
- 19:36 - Madonna, jefuită după Coachella: oferă recompensă pentru ținutele dispărute
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News














