Dosar penal pentru braconaj cinegetic în urma unor percheziții ale polițiștilor brăileni

Joi dimineață, 24 noiembrie a.c., polițiști din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Brăila au efectuat trei percheziții domiciliare în Insula Mare a Brăilei și în municipiul Brăila.

Astfel, la domiciliul unui bărbat, în vârstă de 45 de ani, din Brăila, au fost descoperite și ridicate 5 cadavre eviscerate ce par a fi de iepure, rață, gâscă, o bucată de carne cu os, o cartușieră ce conținea 25 de cartușe și două autorizații de vânătoare colectivă necompletate cu ieșiri în teren.

De asemenea, la o fermă agricolă din Insula Mare a Brăilei folosită de același bărbat, au fost descoperite și ridicate 20 de tuburi de cartușe, o arbaletă supusă notificării, un proiector adaptat pentru alimentarea la bateria autoturismelor și jumătate de carcasă eviscerată ce pare a fi de iepure.

Astfel, bunurile găsite au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, fiind întocmit dosar penal în care sunt continuate cercetările pentru săvârșirea infracțiunilor de braconaj cinegetic și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

Imagine

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.