În cursul zilei de ieri, poliţiştii brăileni au acționat, pe raza întregului județ, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice. Astfel, au fost organizate 9 acțiuni și s-a intervenit la 30 de evenimente, dintre care 17 sesizate prin apel la 112.

De asemenea, aceştia au acţionat şi pentru conştientizarea şoferilor cu privire la riscurile la care se expun încălcând regulile de circulaţie, în vederea salvării de vieți și prevenirea accidentelor rutiere grave.

Cu această ocazie, poliţiştii au constatat 186 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 62.000 de lei, pentru încălcarea prevederilor legale privind circulaţia pe drumurile publice, dar şi pentru încălcarea normelor de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

Ca măsură complementară, poliţiştii au ridicat în vederea suspendării dreptului de a conduce 26 permise de conducere şi au reţinut 4 certificate de înmatriculare.

Articolul precedentSituația persoanelor aflate în izolare la domiciliu în județul Brăila și măsurile care se vor lua de către agenții economic
Articolul următorSimulările la Evaluarea Națională și Bacalaureat au fost amânate