Infracțiuni de braconaj piscicol constatate de polițiștii de frontieră brăileni

Infracțiuni de braconaj piscicol constatate de polițiștii de frontieră brăileni
Ambarcațiunea şi plasele de pescuit au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor
Poliţiştii de frontieră brăileni efectuează cercetări cu privire la doi bărbați care desfășurau activități de pescuit comercial neautorizat.
La sfârșitul săptămânii trecute, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Brăila, pe timpul desfăşurării unei acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol, au depistat pe malul drept al fluviului Dunărea, în zona brațului Măcin – km 16, o barcă cu doi cetățeni, în vârstă de 42 respectiv 43 de ani, care desfășurau activități de pescuit comercial.
În urma controlului efectuat, polițiștii de frontieră au constatat că cele două persoane sunt cetățeni români şi că desfașoară activități de pescuit comercial folosind plase de tip monofilament, fără a deține autorizație sau licență de pescuit.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de producere, import, deţinere, comercializare sau utilizarea uneltelor de plasă de tip monofilament.
Bunurile folosite la săvârșirea infracțiunii, respectiv ambarcațiunea şi plasele de pescuit în valoare totală de 700 de lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
Sursa: Realitatea de Braila
Citește și:
- 21:54 - Declarații explozive ale lui Trump despre Iran și americani: ultimatum dur și reacții controversate
- 20:16 - Orbán renunță la acuzațiile privind Ucraina în cazul TurkStream. Serbia: explozibilii provin din SUA
- 19:33 - Mircea Lucescu, în stare critică după infarct. Medicii iau în calcul o inimă artificială
- 18:42 - Israel lovește cel mai mare complex petrochimic din Iran. Teheranul respinge condiții-cheie din planul de pace
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News










