Înjurături în loc de urări de sărbători taxate de jandarmi

Înjurături în loc de urări de sărbători taxate de jandarmi
Trei brăileni sancționați pentru ”colinde” injurioase
Deși în această perioadă suntem obișnuiți să auzim cele mai frumoase urări de la semeni, iată că în cazul a trei brăileni, obiceiul nu a mai fost respectat. Cuvintele și expresiile folosite de către aceștia în dialog cu alte persoane nu au fost deloc în asentimentul spiritului Sărbătorilor de iarnă. Nici jandarmii nu s-au lăsat mai prejos și, în loc de tradiționalele felicitări le-au „dăruit” procese-verbale de constatare a contravenției personalizate.
Chiar în prima zi a Sfintei Sărbători a Crăciunului, un brăilean a fost amendat cu suma de 500 lei, deoarece a adresat expresii jignitoare unui alt bărbat, pe strada Mihai Bravu din municipiu. La câteva ore distanță, jandarmii au mai aplicat o amendă similară, în valoare de 200 lei, unui alt bărbat pentru aceeași faptă prevăzută în Legea nr. 61/1991 republicată pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.
A doua zi de Crăciun, un tânăr a fost sancționat de către jandarmi cu o amendă în valoare de 500 lei, pentru că, în timp ce se afla pe strada Siret din municipiu, a adresat injurii și expresii jignitoare unei alte persoane.
Sursa: Realitatea de Braila
Citește și:
- 19:41 - Avion de vânătoare american doborât deasupra Iranului. Teheranul încearcă să captureze piloții
- 18:36 - Polițist din Medgidia, anchetat pentru viol și pornografie infantilă. Ar fi avut o relație cu o minoră
- 17:20 - Motivul pentru care acciza la motorină nu s-a redus cu 50 de bani/litru. Răspunsul Guvernului pentru Realitatea PLUS
- 17:17 - Anca Alexandrescu, reacție după ce Călin Georgescu a scăpat de controlul judiciar: „Este doar un ac în carul cu fân, lucrurile trebuie să revină în matca democrației”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News











