Jantea: Când eu discut, dumneavoastră vă rog frumos vă întoarceți frumos cu spatele, taceți și faceți ce faceți de obicei

În ședința Consiliului Local Municipal Brăila desfășurată joi dimineață, la punctul ”alte probleme” consilierul PNL Alexandru Ionel a atras atenția asupra semafoarelor care sunt montate în fața Inspectoratului pentru Situații de Urgență, pe Bulevardul Dorobanților. Liberalul a spus că a primit sesizări din partea brăilenilor, care au reclamat că acele semafoare nu funcționează de luni bune și sunt pe post de bibelou și a întrebat dacă acestea nu pot fi montate pe Calea Galați, la intersecția cu strada Cezar Petrescu.

”Domnule viceprimar, un grup de cetățeni ai municipiului Brăila, care plătesc taxe și impozite, m-au rugat să vă atrag atenția că pe Bulevardul Dorobanților, în dreptul Departamentului de Situații de Urgențe (n. red. ISU), la intrarea în parcarea Kaufland sunt montate semafoare care efectiv nu funcționează. Nu credeți că acele semafoare ar fi folositoare în intersecția Calea Galați cu Cezar Petrescu?”, a întrebat consilierul liberal.

Semafoarele sunt achiziționate și amplasate de către Kaufland. La momentul la care dumnealor au amplasat, așa cum țineți minte, de la ieșirea din parcarea Kaufland se putea face stânga pe Bulevardul Dorobanților. În ședința Comisiei de Siguranță în Trafic s-a luat decizia ca acolo să fie amplasat un indicator care să oblige spre dreapta. Repet, semafoarele respective sunt proprietatea Kaufland, Direcția Tehnică a solicitat, în trecut, ca acele semafoare să ne fie predate nouă. Dintr-un considerent care ține de o societate privată nu am primit un răspuns pozitiv. Nu pot să iau semafoare care sunt ale unei societăți private, să le plimb și să le pun în altă parte, întrucât se numește furt, lucru pe care domnul consilier local ar fi trebuit să-l știe”, a declarat viceprimarul Alexandru Jantea.

În acest moment, părând că expozeul viceprimarului Jantea s-a încheiat, consilierul Ionel Alexandru a încercat să intervină spunând ”domnu viceprimar, dacă mă luați cu chestii din astea o să vă iau și eu pe limba dumneavoastră”.

Atât i-a trebuit viceprimarului Jantea, care a avut o ieșire nedemnă de funcția pe care o ocupă din anul 2016, de când avea doar 30 de ani.

”În primul și în primul rând domnul consilier eu nu v-am întrerupt pe dumneavoastră și dumneavoastră nu mă întrerupeți pe mine. În primul și în primul rând. Haideți, vă rog frumos. Toate se fac pe rând. În momentul în care dumneavoastră ați discutat toată lumea a tăcut, În momentul în care eu discut, dumneavoatră vă rog frumos vă întoarceți frumos cu spatele, taceți și faceți ce faceți de obicei, adică ignorați tot ce înseamnă legislație și consilieri. Ascultați-mă puțin pentru că îmi este absolut irelevant ce aveți dumneavoastră de comentat” a replicat Jantea.

Viceprimarul a continuat să explice care este situația juridică a semaforului în cauză și a încheiat cu o nouă remarcă la adresa consilierului liberal.

Dacă dumneavoastră considerați că alea sunt proprietatea municipalității vă invit să luați o scară și o șurubelniță și să le luați și să le puneți unde vreți, dar cu siguranță IPJ-ul va avea grijă ca fapta dumneavoastră să fie încadrată corespunzător. Vă repet încă o dată, dumneavoastră nu mă întrerupeți pe mine pentru că este irelevantă poziția dumneavoastră și în miomentul în care eu vorbesc dumneavostră veți tace tot timpul” a spus Jantea.

Discuția dintre viceprimarul PSD Alexandru Jantea și consilierul PNL, Ionel Alexandru, a fost întreruptă de primarul Marian Dragomir, care a făcut apel la cei doi să închidă subiectul.

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.