Instituția Prefectului-Județul Brăila informează că la maratonul vaccinării, organizat la sfârșitul săptămânii trecute, la centrul din incinta Brăila Mall, au fost caccinate, în total, 1285 de persoane. Conform datelor centralizate la nivelul centrului de vaccinare, cele mai multe persoane au decis să se imunizeze cu serul de la Pfizer, respectiv 955 de persoane și 330 au optat pentru serul de la Johnson & Johnson. Maratonul vaccinării a fost organizat la propunerea prefectului județului Brăila, Florin-Sergiu Dobrescu și s-a desfășurat în perioada vineri, 05 noiembrie -duminică, 07 noiembrie 2021, de la ora 8.00 până la miezul nopții.
”Am organizat acest maraton de vaccinare tocmai pentru a veni în sprijinul cetățenilor care vor să se imunizeze și nu au avut ocazia până acum, poate din cauza timpului, sau pur și simplu nu erau convinși de necesitatea imunizării. Și chiar dacă adresabilitatea nu a fost una foarte mare, eu mă bucur totuși că am dat un semnal pozitiv și am oferit o soluție de vaccinare după ora 20.00, când toate celelalte centre sunt închise la Brăila. Eu le mulțumesc, încă o dată, oamenilor care ne-au susținut pentru operaționalizarea acestui centru și personalului medico-sanitar pentru că ne-au ajutat și ne ajută, în continuare, în campania de vaccinare, și nu doar celor din incinta Brăila Mall, ci tuturor medicilor, asistenților și registratorilor implicați în campania de vaccinare, dar și celor din spitale pentru tot efortul pe care îl poartă pe umeri, în această pandemie”, a declarat prefectul județului Brăila, Florin-Sergiu Dobrescu.
Menționăm că activitatea la centrul de vaccinare din incinta Brăila Mall va continua de luni până duminică, în intervalul orar 8.00- 20.00. Totodată,în municipiul Brăila, au mai fost deschise încă două centre de vaccinare, respectiv unul amenajat în sala de sport a Școlii Gimnaziale ”Nedelcu Chercea” și unul care se află pe strada General Gheorghe Avramescu nr. 36, la ”Vard” Brăila. Aceste două noi locații vor funcționa de luni până vineri, între orele 8.00- 16.00.
De asemenea, în municipiul Brăila mai funcționează și centrul de vaccinare amenajat în cadrul Liceului Tehnologic ”Anghel Saligny”, deschis de luni până duminică, între orele 8.00-20.00 și în județ, la Spitalul Orășenesc Făurei mai este disponibil un alt centru pentru imunizarea populației împotriva Covid-19, deschis de luni până vineri, între orele 8.00-14.00.
Așadar, în Brăila funcționează, în acest moment, în total, 5 centre de vaccinare, dintre care trei în municipiu (Liceul ”Anghel Saligny”, ”Vard” și Școala ”Nedelcu Chercea”) și două în județ (în localitatea Vărsătura, comuna Chiscani, în incinta Brăila Mall și la Spitalul Făurei).
Sursa: Realitatea de Braila