Marele Maestru Internațional Florin Gheorghiu își lansează duminică, 11 decembrie, la Brăila, cartea „Artă în șah și în viață”

Marele Maestru Internațional Florin Gheorghiu își lansează duminică, 11 decembrie, la Brăila, cartea „Artă în șah și în viață”
Se va desfășura Trofeul „Rocada Mare” la Șah Rapid
Duminică, 11 decembrie, ora 10.00, în Sala „Regele Ferdinand I și Regina Maria” a Muzeului Brăilei „Carol I”, are loc lansarea cărții „Artă în șah și în viață”, în prezența autorului, Marele Maestru Internațional Florin Gheorghiu - singurul maestru român la șah care l-a învins pe celebrul Bobby Fisher, invitat de onoare al Clubului Sportiv „Micul Prinț” din Brăila. În aceiași zi, la Centrul Diversității Culturale, se va desfășura Trofeul „Rocada Mare” la Șah Rapid, concurs omologat de FIDE.
Absolvent al Facultății de Filologie, Secția Română-Engleză, din cadrul Universității București, Florin Gheorghiu (n. 1944) este primul Mare Maestru Român la Șah și de nouă ori campion național de șah al României. În anul 1963, devenea campion mondial la juniori.
Primul volum al Integralei de Șah Florin Gheorghiu acoperă perioada 1960-1970. Cel de-al doilea volum, apărut la Editura Cartea Românească, reprezintă o selecție de partide din perioada 1971 - 1980, iar volumul III conține partide jucate de Florin Gheorghiu în compania celor mai buni mari maeștri ai vremii, în perioada 1981 - 2000. Partidele sunt comentate de autor și însoțite de diagrame privind desfășurarea lor.
Concomitent, se va desfășura Trofeul „Rocada Mare” la Șah Rapid, omologat FIDE (Federația Internațională de Șah - The International Chess Federation). Coordonatorii evenimentului de duminică sunt Iulian Preda, președintele Clubului Sportiv „Micul Prinț” din Brăila, Dan Mițaru, maestru FIDE și Muzeul Brăilei „Carol I”.
Sursa: Realitatea de Braila
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 21:32 - Emmanuel Macron cere o Europă mai puternică: „Nu ne mai putem baza pe protecția SUA”
- 20:54 - Propunere controversată din cercul lui Trump: Iranul respinge ideea înlocuirii cu Italia la Campionatul Mondial
- 20:08 - Nicușor Dan, după tensiunile din coaliție: „Știu ce s-a întâmplat, așteptăm demisiile și decidem”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News













