Nuntă întreruptă de polițiștii brăileni

Nuntă întreruptă de polițiștii brăileni
Cu această ocazie a fost întocmit un dosar penal pentru zadarnicirea combaterii bolilor, iar evenimentul a fost imediat sistat
Polițiștii brăileni au oprit un eveniment la care participau 65 de persoane.
Polițiști și jandarmi din Brăila au oprit o nuntă la care participau 65 de persoane. Au fost amendați atât organizatorii, cât și patronul restaurantului.
”Au fost aplicate două sancţiuni contravenţionale, în valoare de 3.000 de lei fiecare, atât organizatorului evenimentului, cât şi administratorului societăţii comerciale, conform Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19”, au declarat reprezentanții IPJ, conform adevărul.ro.
Cu această ocazie a fost întocmit un dosar penal pentru zadarnicirea combaterii bolilor, iar evenimentul a fost imediat sistat.
Pe 15 octombrie, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi au solicitat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Galaţi luarea măsurii arestării preventive faţă de un bărbat cercetat pentru viol şi violare de domiciliu. ”Din materialul probator administrat până la acest moment al urmăririi penale s-a reţinut că, în seara zilei de 13.10.2020, în jurul orelor 21,30, inculpatul a pătruns fără drept în locuinţa unei persoane vătămate, unde a constrâns-o pe aceasta să întreţină un raport sexual normal, lovind-o în mod repetat cu palma peste faţă şi rupându-i cămaşa de noapte şi lenjeria intimă (chilotul) cu care era îmbrăcată”, a declarat procurorul de caz. Cererea a fost admisă de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Galaţi, care a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile. Anchetatorii continuă cercetările în acest caz pentru lămurirea circumstanţelor în care s-a produs fapta.
Citeste mai mult: adev.ro/qig1m4
Sursa: Realitatea de Braila
Citește și:
- 17:49 - Tragedia de la Midia. Familiile marinarilor dispăruți acuză erori grave: „Remorcherul nu era pregătit pentru această manevră!”
- 10:44 - Motorina depășește 10 lei pe litru, Bolojan nu vrea tăieri: scumpirile în lanț aduc românii în pragul sărăciei. Scenariu îngrijorător: carburanți pe cartelă
- 09:21 - Accident grav pe E581, la limita județelor Galați și Vaslui: un autocar s-a răsturnat, 15 victime, dintre care una decedată
- 09:14 - Război Orientul Mijlociu. Trump anunță o posibilă retragere parțială a trupelor americane din Orientul Mijlociu, în timp ce războiul Israel-Iran escaladează - LIVE TEXT
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News











