Petrecere întreruptă de polițiști

Petrecere întreruptă de polițiști
Polițiștii brăileni s-au sesizat din oficiu
Sâmbătă, 6 noiembrie a.c., în jurul orei 21:00, polițiștii brăileni s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că la un restaurant de pe raza comunei Dudești avea loc un eveniment privat la care participau mai multe persoane.
În urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că un bărbat în vârstă de 36 de ani, din jud. Brăila, a organizat o petrecere la care participau 22 de persoane.
În acest context, bărbatul în cauză, a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 3.000 lei, conform Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Aceeași sancțiune a primit-o și administratorul restaurantului.
Totodată, au fost luate măsuri de intrare în legalitate, desfășurarea evenimentului fiind întreruptă.
”În continuare este interzisă organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive, aniversări etc.), atât în spațiile deschise, cât și în spațiile închise! Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, astfel că forţele de ordine vor desfășura permanent în această perioadă activităţi de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă, pentru a proteja cetăţenii și pentru a preveni răspândirea virusului SARS-COV-2!” precizează polițiștii brăileni.
Sursa: Realitatea de Braila
Citește și:
- 21:14 - „Trump vrea retragerea din NATO, dar legea îi stă în cale: reacții dure din partea Congresului și aliaților
- 18:39 - Acciza la motorină ar putea fi redusă până la 15%: decizia finală, așteptată până vineri
- 17:56 - Rețea de șoferi de TIR, destructurată în Italia: mii de litri de carburant furați și vânduți la negru
- 17:30 - Cum își menține Viktor Orbán avantajul electoral: mecanismele puterii în Ungaria
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News











