Reprezentanți ISU Brăila vor derula verificări la lăcașurile de cult

Reprezentanți ISU Brăila vor derula verificări la lăcașurile de cult
Nu lăsați lumânările sau candelele aprinse nesupravegheate
Pentru ca Sfintele Sărbători de Paşti să fie petrecute în linişte, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dunărea” al judeţului Brăila va derula verificări, pe linie preventivă, la lăcașurile de cult unde se preconizează a se înregistra afluență mare de participare, precum și la construcțiile destinate cazării persoanelor în incinta mănăstirilor. Totodată, controale vor fi efectuate și la unități turistice sau obiective/operatori economici ce desfășoară activități economice în zonele turistice.
Inspectorii de prevenire vor avea în atenție dotarea cu stingătoare, menținerea liberă a căilor de evacuare, exploatarea în condiții de siguranță a instalațiilor electrice și asigurarea accesului autospecialelor de intervenție la construcțiile și hidranții exteriori.
Pe timpul acțiunilor preventive, vor fi instruiți preoții și personalul clerical asupra modalităților de coordonare a evacuării enoriașilor, dar și asupra utilizării stingătoarelor de incendiu dispuse în interiorul lăcașelor.
”La slujbele religioase de înviere, s-a stabilit măsura participării în mod organizat a efectivelor inspectoratului în afara programului de lucru, fără a afecta capacitatea de intervenţie a unităţii şi subunităţilor, pentru asigurarea măsurilor specifice la unităţile de cult religios, pe timpul manifestărilor cu public numeros.
Pentru evitarea producerii unor incidente și pentru a nu deveni victime ale incendiilor este nevoie de respectarea câtorva reguli simple, însă foarte importante. În Noaptea de Înviere, în căminul credincioșilor va arde lumina de Paște. Este important ca lumânările sau candelele aprinse să fie așezate într-un suport incombustibil (exemplu: într-o farfurie cu puțină apă) și să nu fie amplasate în apropierea hainelor sau altor textile. În nicio situație, nu lăsați lumânările sau candelele aprinse nesupravegheate și nu adormiți cu lumânările aprinse.
De asemenea, nu lăsați lumânările aprinse sau alte surse de foc la îndemâna copiilor. E bine să acordați o atenție sporită și persoanelor vârstnice sau altor categorii vulnerabile asupra modului de utilizare a lumânărilor sau candelelor aprinse” transmite purtătorul de cuvânt al ISU Dunărea Brăila.
În cazul producerii unui eventual incendiu în lăcaşul de cult:
”În plan operațional, zilnic, pompierii sunt pregătiți să intervină pentru acordarea asistenței medicale de urgență, stingerea incendiilor și salvarea persoanelor din medii ostile vieții. Ne dorim să ne bucurăm împreună de aceste sărbători sfinte, fără evenimente care să vă pună viața în pericol!” a declarat col. Ștefan Stoian, purtător de cuvânt al ISU Dunărea Brăila
Sursa: Realitatea de Braila
Citește și:
- 20:32 - Gabriela Ruse, calificare spectaculoasă în sferturi la Linz! Când joacă Sorana Cîrstea pentru un loc în top 8
- 19:43 - Atac fără precedent: lideri israelieni îl acuză pe Trump că „a fugit” din conflict
- 19:02 - Tragedie în Craiova: o fetiță de 4 ani a murit după ce i s-a făcut rău într-o mașină, în parcarea unui mall
- 18:25 - Urmărire ca-n filme în Gorj: copil de 14 ani la volan, încurajat de tată să fugă de poliție
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News











