32 de ani de la Revoluția din Decembrie ‘89
32 de ani de la Revoluția din Decembrie ‘89
De la an la an tot mai puțini brăileni interesați de comemorarea eroilor Revoluției
Reprezentanții revoluționarilor și autoritățile brăilene au participat, miercuri, 22 decembrie, la manifestările dedicate Zilei Victoriei Revoluției Române și a Libertății, 22 decembrie 2021.
Evenimentul a avut loc la troița din fața Palatului Administrativ, însă, în contextul în care afară temperaturile erau cu minus, la ceremonie au asistat doar câțiva brăileni care nu erau direct implicați. După Serviciul religios, oficiat de soborul de preoți, a urmat rostirea de alocuțiuni din partea prefectului Județului Brăila Florin-Sergiu Dobrescu.
La comemorarea eroilor Revoluției au fost prezenți primarul, viceprimarii, președintele CJ, vicepreședinții CJ, deputatul Florin Mircea de la PSD și Ciprian Ciubuc de la AUR, precum și consilieri locali și județeni de la PSD, PNL și PMP, dar și reprezentanți de la Partidul Verde, dar și revoluționari sau membrii ai familiiilor celor căzuți la Revoluția din 1989.
Prefectul Florin Dobrescu și reprezentantul revoluționarilor, Marian Gheorghiu au ținut discursuri în care au vorbit despre importanța aducerii aminte a aducerii aminte a acestor zile.
După discursurile celor doi, a urmat depunerea coroanelor de flori la Troița Eroilor Revoluției. Astfel, rând pe rând, începând cu Primăria Municipiului Brăila, Consiliul Județean, Prefectura, Garnizoana Brăila (IJJ, IPJ, ISU, DJI), asociațiile de revoluționari, dar și partidele politice precum PSD, PNL, PMP, PV și AUR au depus coroane de flori și au aprins lumânări.
Ceremoniile s-au încheiat cu defilarea Gărzii de onoare și a Muzicii Militare.
Sursa: Realitatea de Braila
Citește și:
- 14:16 - Statul ne scoate la tablă ca să vadă tot cartierul cine a sărit peste plata impozitului
- 14:07 - Scandal pe Aeroportul Otopeni. O mamă acuză un tratament abuziv
- 14:03 - SURSE Văduva lui Gabriel Cotabiță, administrator la un salon de masaj unde se practica prostituția
- 13:19 - Zeci de familii, captive în propriile case după alunecările de teren
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News











