A murit actorul Lucian Pînzaru

A murit actorul Lucian Pînzaru
Pînzaru a jucat și în piese ale Teatrului Maria Filotti
Unul dintre cei mai îndrăgiți actori gălățeni, Lucian Pînzaru, a părăsit scena vieții. Anunțul decesului a fost făcut de Teatrul Dramatic ”Fani Tardini”. Lucian Pînzaru era născut pe 19 ianuarie 1968, în localitatea Dorohoi din județul Botoșani, iar debutul pe scena teatrului gălățean a avut loc în anul 1995.
"Teatrul din Galați este azi în doliu! Avem cu toții un puternic gust al amărăciunii, al mâhnirii care ne strangulează și ne amestecă gândurile, stările, sentimentele… Suntem, împreună, strâns legați de o mare și copleșitoare tristețe! Artistul care ne-a inspirat, Omul care ne-a dat cu generozitate din bogăția lui interioară, el, Lucian, ne părăsește acum, lăsându-ne cu sufletele șchioape. Ne gândim că Lucian a trăit așa cum a vrut - și a vrut să ardă pentru meserie, să iubească teatrul și pe oamenii din el, să respecte și să onoreze fără cusur publicul, care i-a răsplătit munca și talentul timp de peste 25 de ani. Teatrul din Galați a fost onorat că Lucian a ales să împartă scândura asta fascinantă cu trupa pe care a găsit-o aici", se menționează în mesajul publicat pe pagina Teatrului Dramatic Galați.
Lucian Pînzaru a jucat și pe scena Teatrului Maria Filotti din Brăila, în ”Regele gol” și ”Acasă
Trupul neînsuflețit al lui Lucian Pînzaru va fi depus în Foaierul Teatrului Dramatic „Fani Tardini” astăzi, 16 februarie 2021, după ora 20,00. Cunoscuții și spectatorii care l-au îndrăgit pe actor îi vor putea aduce un ultim omagiu până miercuri, 17 februarie.
Trupul actorului va fi incinerat joi, 18 februarie, la București. Din dorința actorului, cenușa sa va fi împrăștiată pe Dunăre, la Galați. "Eu sunt un iubitor de Dunăre", spunea Lucian Pînzaru, într-un interviu acordat în mai 2020.
Sursa: Realitatea de Galati
Citește și:
- 17:23 - Scandal diplomatic: Germania îl face ipocrit pe JD Vance după acuzațiile privind alegerile din Ungaria
- 16:44 - Turcia îl omagiază pe Mircea Lucescu: moment de reculegere la toate meciurile
- 16:22 - Interviu EXCLUSIV Ana Maria Păcuraru - Sara Qudah (CPJ): România intră în tiparul global al cenzurii administrative
- 15:56 - Alexandra Păcuraru, după hotărârea CNA de a menține decizia de retragere a licenței televiziunii Realitatea PLUS: „Au fost pregătiți să respingă orice argument! Au câștigat doar prima luptă”- VIDEO
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News










