ACORD PENTRU REECHILIBRAREA MĂSURILOR COMERCIALE ÎNTRE UNIUNEA EUROPEANĂ ȘI CHINA

ACORD PENTRU REECHILIBRAREA MĂSURILOR COMERCIALE ÎNTRE UNIUNEA EUROPEANĂ ȘI CHINA
UE cere Chinei să-și folosească influența pentru a încheia războiul din Ucraina
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, afirmă că a ajuns la un acord cu autorităţile de la Beijing pentru a reechilibra măsurile comerciale.
Una dintre solicitările formulate la summitul de la Beijing vizează eliminarea barierelor de reglementare care împiedică accesul multor companii europene pe piaţa chineză, precum şi în licitaţiile publice.
Aceasta măsură protecționistă a Chinei a dus anul trecut la un deficit comercial de 300 de miliarde de euro în defavoarea Uniunii Europene.
A doua problemă importantă discutată în cadrul summit-ului este cea a exportului de materiale critice către Europa, export limitat de Beijing, precizează Radio România Actualități.
Cea de-a treia chestiune discutată vizează supracapacitatea de producție a Chinei, care pune în pericol alte piețe, inclusiv pe cea europeană.
"Producția subvenționată a Chinei dăpășește cererea sa internă, astfel supraproducția subvenționată ajunge pe alte piețe. Aceste piețe ridică și ele bariere împotriva importurilor din China, și astfel produsele ajunge pe piața europeană unde pun presiune pe propria noastră economie. Autoritățile chineze au început să analizeze această problemă și sunt dispuse să facă modificări. Fără un proces în această privință, va fi greu pentru Uniunea Europeană să rămână la fel de deschisă în privința comerțului", a declarat Ursula von der Leyen.
Totodată, Uniunea Europeană îi mai cere Chinei să-și folosească influența pentru a convinge Rusia să vină la masă negocierilor de pace pentru Ucraina și să nu mai exporte către Moscova produse cu dublă utilizare, ce pot fi folosite și în industria militară a Rusiei.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 15:37 - Mobilizare uriașă în Europa: 18.000 de soldați NATO și Ucraina au început cel mai mare exercițiu militar de anul acesta din Suedia
- 15:35 - Cancelarul Merz atacă dur SUA: „Umilite de Iran și fără strategie în război”
- 15:33 - Anca Alexandrescu, atac dur la adresa Guvernului Bolojan: „Este un mic dictator. Trebuie să plece cu tot cu gașca lui"
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News












