Acțiuni de verificare pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 în județul Brăila

Acțiuni de verificare pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 în județul Brăila
Sancțiuni pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală privind pandemia de COVID-19
În data de 09 decembrie a.c., polițiștii, alături de jandarmi, polițiști de frontieră, pompieri și polițiști locali au desfășurat acțiuni de verificare, pe raza județului Brăila, în mijloacele de transport în comun, în cele cu regim de TAXI, dar și în mijloacele companiilor ce asigură transportul angajaților la și de la locul de muncă.
Totodată, au fost verificate și societăţi comerciale, precum marketuri şi supermarketuri, staţii de carburant, săli de jocuri de noroc, terase, dar şi pieţe și târguri.
Principalul obiectiv al acestor acțiuni îl reprezintă siguranța cetățenilor, astfel că, polițiștii vor continua să acționeze în vederea prevenirii răspândirii virusului SARS-COV-2.
Cu această ocazie, polițiștii au organizat 16 acțiuni punctuale, în cadrul cărora au oprit în trafic și verificat 286 de vehicule și au verificat modul de respectare a măsurilor de protecție individuală și interdicțiilor impuse în această perioadă în cazul a 816 persoane și a 8 de societăți comerciale.
Totodată, au fost aplicate 87 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 24.450 de lei pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, în conformitate cu Legea 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Sursa: Realitatea de Braila
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

