Circa 190.000 de articole pirotehnice deținute ilegal confiscate de polițiștii brăileni

5 (3)
Peste 182.000 de petarde, 5.000 de baterii și tuburi de artificii și 1.000 de candele romane, fără documente legale, au fost indisponibilizate de polițiștii din Brăila, în urma a două percheziții domiciliare efectuate ieri, în municipiul Brăila.
Polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila au descoperit, în mai multe magazii, aproape 4.500 kg. de materiale pirotehnice din clasele 2, 3, F2, F3 ,F4 și P1.Astfel de articole pirotehnice sunt destinate a fi deținute sau folosite exclusiv de către pirotehnicieni, în conformitate cu prevederile Legii nr.126/1995, privind regimul materiilor explozive.În urma controlului, a reieșit faptul că acestea îi aparțin unui brăilean care nu era autorizat în acest sens. Bărbatul le-ar fi transportat și depozitat în magazii sau le-ar fi îngropat într-un spațiu confecționat din beton armat.În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pe numele lui, în care continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de operaţiuni fără drept cu articole pirotehnice.Întreaga cantitate de articole pirotehnice, în valoare de peste 350.000 de lei, a fost ridicată în vederea confiscării.https://www.youtube.com/watch?v=Hvv0uOxKiDs&feature=youtu.be[gallery size="full" td_select_gallery_slide="slide" ids="73698,73699,73700,73701"]
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 21:35 - Inteligența Artificială remodelează piața IT: peste 100.000 de concedieri în doar câteva luni
- 20:36 - Zelenski îi transmite un mesaj fără precedent lui Putin: „Când Rusia obosește, vine valul schimbării”
- 19:16 - Nicușor Dan, reacție despre șeful Armatei cercetat de DNA: „Am avut o discuție și o să mai am una”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News














