Conducători auto depistați la volan fără a deține permis de conducere
Sâmbătă, 13 octombrie, polițiștii brăileni au oprit în trafic doi conducători auto care s-au dovedit a nu deține permis de conducere. Probabil legile prea blânde cu astfel de infracțiuni, fac ca astfel de cazuri să se petreacă aproape în fiecare zi, și acestea sunt numai cazurile depistate de polițiști.Sâmbătă, la ora 10:30, poliţişti din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Brăila l-au oprit în trafic, pe raza comunei Movila Miresii, pe un localnic, în vârstă de 41 de ani.În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.În cauză a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere.Tot sâmbătă, 13 octombrie, la ora 23:30, poliţişti din cadrul Poliţiei Orașului Ianca l-au oprit în trafic, pe raza satului Plopu, pe un localnic, în vârstă de 27 de ani.În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.În cauză a fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 19:16 - Nicușor Dan, reacție despre șeful Armatei cercetat de DNA: „Am avut o discuție și o să mai am una”
- 18:24 - Ilie Bolojan, reacție după explozia dronei din Portul Constanța: „Situație periculoasă pentru siguranța românilor”
- 17:47 - Cristi Chivu, mesaj înainte de Cupa Mondială: echipa surpriză pe care o vede periculoasă
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News














