Conducerea fără permis una dintre infracțiunile rutiere depistate de polițiștii brăileni

Conducerea fără permis una dintre infracțiunile rutiere depistate de polițiștii brăileni
În urma acțiunilor desfășurate în ultima săptămână de polițiștii brăileni au fost constatate peste 800 de abateri de la legislația rutieră şi au fost reţinute 75 de permise și certificate de înmatriculare.
În perioada 11 - 17 martie a.c., poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila au acţionat pe arterele rutiere din municipiu şi judeţ pentru combaterea producerii accidentelor rutiere grave, precum şi pentru constatarea de contravenţii şi infracţiuni rutiere.În urma activităților, au fost constatate 829 de abateri la regimul rutier şi au fost reţinute în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce 53 de permise de conducere auto.De asemenea, pentru neregulile constatate la autovehicule, polițiștii au retras 22 de certificate de înmatriculare.Astfel, duminică, 17 martie a.c., la ora 16.40, polițiștii din cadrul Biroului Ordine Publică l-au surprins pe un tânăr, în vârstă de 24 de ani, din municipiul Brăila, în timp ce conducea un autoturism pe strada Mioriței.În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că tânărul avea dreptul de a conduce suspendat.Pe numele său a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis.
Citește și:
- 19:40 - Incident aviatic în Capitală: un avion care zbura spre Egipt revine de urgență la sol
- 14:16 - Statul ne scoate la tablă ca să vadă tot cartierul cine a sărit peste plata impozitului
- 14:07 - Scandal pe Aeroportul Otopeni. O mamă acuză un tratament abuziv
- 14:03 - SURSE Văduva lui Gabriel Cotabiță, administrator la un salon de masaj unde se practica prostituția
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News











