Bărbat de 31 de ani omorât cu parul de un minor
În timp ce se întorceau de la o petrecere stropită cu mult alcool, un minor de numai 17 ani din localitatea Zamfirești, comuna Galbenu, a intrat în conflict cu un consătean şi l-ar fi lovit pe acesta cu un par în cap. Victima, în vârstă de 31 de ani, a fost găsită în noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 1.05, abandonată pe stradă din satul Drogu.
În noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 01:05, polițiștii au fost sesizați prin apel la 112, cu privire la faptul ca pe o stradă din localitatea Drogu, comuna Galbenu, se afla o persoană căzută pe carosabil. În urma verificărilor efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că pe fondul unor neînțelegeri și a consumului de alcool, un bărbat de 31 de ani din localitatea Zamfireşti, a fost lovit cu un corp dur, de către un tânăr de 17 ani, din aceeași localitate. Bărbatul a fost preluat de ambulanţă, decedând la scurt timp. Trupul acestuia a fost transportat la Serviciul de Medicină Legala Brăila în vederea efectuării necropsiei.
Persoana bănuită de comiterea faptei a fost condusă la sediul poliţiei pentru audieri.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Faurei, în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor care au dus la decesul bărbatului de 31 de ani.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News















