Dacia Unirea Brăila a pierdut fără drept de apel în deplasarea de la Miercurea Ciuc

Dacia Unirea Brăila a pierdut fără drept de apel în deplasarea de la Miercurea Ciuc
FK Csikszereda - Dacia Unirea Brăila 5-0 (3-0)
Dacia Unirea Brăila nu a pus probleme celor de la FK Csikszereda Miecrcurea Ciuc, harghitenii reușind să se impună cu 5-0 (3-0). Csikszereda a dominat meciul de la început până la final, în timp ce Brăila s-a apărat pe două linii, încercând să limiteze proporțiile scorului.
Reduta brăileană a cedat prima dată în minutul 23. Csiszer a centrat de la circa 28 de metri lateral dreapta, în careu, iar Richard Jelena a reluat cu capul de pe picioare, de la 11 metri central. Mingea a șters bara din stânga și a intrat în poartă, 1-0.În minutul 35 Jebari îi trimite o pasă pe culoar lui Jelena, care a pătruns în careu, iar Duță la faultat pe atacantul gazdelor care încerca să-l dribleze, iar arbitrul a dictat penalty. Soufiane Jebari e executat lovitura de pedeapsă și a înscris pe sub portarul Duță, 2-0 din minutul 36.În minutul 43 Jebari a pasat în dreapta pentru Gal-Andrezly, acesta a pătruns până în marginea careului și a centrat în centru, pentru același Soufiane Jebari, care a trimis cu latul de la 8 metri, la colțul lung, făcând inutil plonjonul lui Duță, 3-0.În minutul 45 Acolatse a executat o lovitură liberă de la circa 30 de metri, a trimis în careu, de unde gazdele au respins până la 22 de metri, de unde Sava a reluat spre poartă, dar prea slab pentru a putea să-l învingă pe portarul Simon.Deși dominarea gazdelor a continuat și în repriza a doua, aceștia au reușit să înscrie abia în minutul 75. Marrone a aruncat de la margine, din stânga, la Ivanovici, care a preluat și a centrat din apropierea liniei de fund a terenului, Moroianu a trecut pe sub minge la prima bară, iar Richard Jelena, lăsat nemarcat de Ziepop Fendoung, a trimis cu capul din 5 metri și a înscris pentru 4-0.În minutul 83 Levente Bara a primit o minge la circa 25 de metri, de la Ivanovici, a avansat spre careul brăilenilor și a simulat șutul, dar a pasat în dreapta pentru Csiszer, acesta a retrimis pentru Levente Bara, care a șutat din 7 metri lateral dreapta pe lângă portar, 5-0.În minutul 86 Njopgang a intrat în careul gazdelor, dar s-a complicat și a fost blocat de Kelemen. Lovitura de la colț a fost executată de Petrache, iar Acolatse a reluat cu capul, însă peste poartă și meciul s-a terminat cu scorul de 5-0 (3-0).FK Miercurea Ciuc: Simon – Csiszer, Kelemen, Apro, Marrone (min. 76 Vita) – L. Kovacs (min. 76 L. Bara), Szondi – Gal Andrezly (min. 62 Tajti), Jebari, Schieb (min. 62 Ivanovic)– Jelena (min. 76 Rodri Hernando). Antrenor: Francisc DicanDacia Unirea Brăila: Duță (min. 90+1 Moisoiu) – Cr. Leu (min. 84 Lascu), Ziepop, Moroianu, Mocanu - Șt. Sava (min. 46 Duțu), Yaya Zoua, Acolatse, Bădilaș (min. 46 Petrache), Vartolomei (min. 66 Palade), Njopgang). Antrenor. Laurenșiu Ivan
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

