Decizia în cazul pensiilor magistraților, amânată pentru 16 ianuarie

Decizia în cazul pensiilor magistraților, amânată pentru 16 ianuarie
Ședința s-a încheiat în mai puțin de o oră
CCR a amânat pentru 16 ianuarie dezbaterea sesizării ICCJ privind proiectul Guvernului Bolojan de reformă a pensiilor magistraților, din lipsă de cvorum.
Curtea Constituțională a amânat din nou pronunțarea privind sesizarea Înaltei Curți, care a contestat din nou proiectul de reformă a pensiilor magistraților.
Ședința s-a încheiat în mai puțin de o oră și o nouă întâlnire a judecătorilor constituționali pe acest subiect a fost stabilită pentru 16 ianuarie. Nici de această dată nu a fost cvorum - au fost prezenți doar cinci judecători din nouă.
Jurnaliștii prezenți la sediul CCR nu i-au văzut venind pe cei patru judecători care au plecat duminică de la ședință - transmite reporterul RRA Diana Surdu.
Potrivit unor surse, cei patru ar fi cerut de la Ministerul Justiției un studiu de impact privind noul proiect al guvernului Bolojan, studiu la care s-a referit într-o declarație de presă și președinta Curții Constituționale, Simina Tănăsescu.
Simina Tănăsescu: Curtea Constituțională are o constantă jurisprudență în sensul că studiile de impact nu sunt criteriu pentru analiza constituționalității legilor. E o opinie majoritară; eu mă număr în opinia minoritară, crede că studiile de impact ar putea fi utile în analiza controlului. Dar asta e jurisprudența în momentul de față, deci studiile de impact nu sunt relevante în analiza noastră. În cauza de față, atât obiectul controlului nostru cât și sezizarea care ne-a fost adresată sunt publice. Și se poate constata că aspectele legate de studiul de impact nu fac obiectul acestui dosar. Următorul termen a fost stabilit pentru data de vineri, 16 ianuarie, la orele 10:00.
Citește și:
- 14:08 - Galeria Kulterra inaugurează expoziția „Filcǎi” semnată de Liviu Alexa
- 11:53 - Noi scumpiri după Paște, cât vor plăti românii pentru alimente. BNR avertizează
- 11:43 - Sorin Grindeanu, mesaj de susținere după victoria lui Peter Magyar: „România și Ungaria sunt parteneri solizi pentru NATO și UE”
- 11:23 - Gigi Becali a rămas fără permis în noaptea de Paște
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News











