Depistat de polițiștii de frontieră conducând un autoturism cu numerele de înmatriculare provizorii expirate

Depistat de polițiștii de frontieră conducând un autoturism cu numerele de înmatriculare provizorii expirate
Autorizația de înmatriculare provizorie a fost valabilă până la data de 26.02.2023
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Brăila efectuează cercetări cu privire la un cetățean român, care a încălcat regimul circulației rutiere, conducând pe drumurile publice un autoturism neînmatriculat.
În data de 01 martie a.c., în jurul orei 22.30, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control în zona de competenţă, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Brăila, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, pe raza municipiului Brăila, pe D.N. 22B (șoseaua dig Brăila-Galați), a efectuat semnalele regulamentare de oprire pentru un autoturism, cu număr de înmatriculare provizoriu, condus de către un bărbat, în vârstă 28 de ani.
Cu ocazia efectuării controlului, polițiștii de frontieră au costatat că autorizația de înmatriculare provizorie a fost valabilă până la data de 26.02.2023, autoturismul la momentul opririi în trafic fiind neînmatriculat.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale care se impun.
Sursa: Realitatea de Braila
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News














