Doi brăileni morți într-un accident în județul Buzău

Doi brăileni morți într-un accident în județul Buzău
Au murit după ce autoturismul în care se aflau a intrat în coliziune cu un autocar
Doi brăileni, soţ şi soţie, au murit vineri dimineaţă după ce autoturismul în care se aflau a intrat în coliziune cu un autocar. Traficul a fost blocat aproape două ore în urma evenimentului rutier. Din autocarul în care se aflau opt pasageri nu a fost nimeni rănit.
Accidentul rutier a fost provocat de un brăilean, de 47 de ani, care nu ar fi acordat prioritate de trecere unui autocar condus dinspre Vrancea către Buzău de un sucevean de 37 de ani. Coliziunea a avut loc în momentul în care brăileanul a încercat să iasă dintr-o staţie de alimentare combustibil de la ieşirea din Râmnicu Sărat către Focşani, cu intenţia de a vira stânga către Vrancea, pe E85.
Accidentul s-a soldat cu decesul brăileanului şi al soţiei acestuia, în vârstă de 42 de ani. Din autocarul în care se aflau opt pasageri nu a fost nimeni rănit.
Oamenii au fost preluaţi de un alt mijloc de transport şi şi-au continuat drumul. Autocarul implicat în accident făcea curse între Suceava şi Bucureşti. În cauză a fost deschis un dosar penal, iar poliţiştii continuă cercetările.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:58 - Sindicatul Europol acuză Poliția Română că a încălcat legea prin numiri succesive la conducerea Direcției de Ordine Publică
- 18:41 - Cristian Rizea: Declarații despre presupuse presiuni după intervenția din Parlamentul European
- 17:26 - Prima reacție a ministrului Culturii, după ce a fost înregistrat înjurând interesul național: ”Cineva dorește să mă discrediteze”-VIDEO
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News













