Dosar penal pentru trei infracțiuni la regimul rutier

Dosar penal pentru trei infracțiuni la regimul rutier
Băut și fără permis conducea un moped neînmatriculat
La data de 11 decembrie a.c., poliţiştii brăileni au depistat, pe un bărbat băut care conducea un moped neînmatriculat deși nu avea nici permis de conducere pentru nici un tip de vehicul.
În cursul zilei de ieri, ora 20:40, poliţişti din cadrul Secţiei 2 Poliţie Rurală Brăila l-au oprit în trafic, pe un bărbat, în vârstă de 55 de ani, din comuna Chiscani, în timp ce conducea un moped pe raza localităţii de domiciliu.În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar mopedul acestuia era neînmatriculat.Totodată, brăileanul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că avea în aerul expirat o îmbibaţie alcoolică de 0,87 mg/l, acesta fiind condus la spital pentru recoltarea unor probe biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.În cauză fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui autovehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice şi conducerea unui vehicul neînmatriculat.
Citește și:
- 09:22 - Iarnă severă în plină primăvară: ninsori abundente și ger în zonele montane, cu doar două zile înainte de Paște
- 09:15 - România își ia adio de la „Il Luce”. Mircea Lucescu va fi înmormântat astăzi, cu onoruri militare -VIDEO
- 08:49 - INTERVIU-EVENIMENT în platoul Televiziunii Poporului: Călin Georgescu și Ion Cristoiu, față în față, joi, 16 aprilie, la ora 20:00
- 08:32 - Dan Dungaciu aruncă bomba: Se pregătește o nouă moțiune de cenzură împotriva guvernului. „Această coaliție este incapabilă să scoată România dintr-o criză”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News











