Fostul președinte al CJ Brăila condamnat definitiv la 3 ani și 8 luni de închisoare

stancu
Curtea de Apel Galati a dat sentința definitivă în dosarul 1614/91/2015, în care fostul președinte al CJ Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, a fost condamnat în prima instanță, de Tribunalul Vrancea, la 3 ani de închisoare cu executare pentru comiterea infracțiunii de conflict de interese.
Curtea de Apel Galati a admis apelurile formulate de inculpat și Parchet împotriva sentinței nr. 35 pronunțată de Tribunalul Vrancea și desființat în parte sentința penală dată de Tribunalul Vrancea și a majorat pedeapsa rezultantă în cazul lui Gheorghe Bunea Stancu la 3 ani și 8 luni.Au fost menținute dispozițiile referitoare la pedeapsa complementară și pedeapsa accesorie asupra inculpatului. A fost înlăturate din sentința apelată dispozițiile privind confiscarea de la la inculpat în folosul statului a sumei de 1.816.790 lei și menținerea sechestrului asigurator instituit asupra bunurilor aparținut apelantului.În urma sentinței se menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate care nu contravin prezentei decizii. În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare în apel rămân în sarcina statului.Alina Rusu, fostul director economic al Consiliului Județean Brăila, a rămas cu sentința din prima instanță, în care a primit achitare.Gheorghe Bunea Stancu a fost ridicat de la domiciliu și dus în Penitenciarul de Maximă Siguranță Galați, acolo unde va sta în perioada de carantină.
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










