Grădinița Furnicuța a fost modernizată cu fonduri europene, dar va trece ca structură a Școlii Dimitrie Cantemir

Grădinița Furnicuța a fost modernizată cu fonduri europene, dar va trece ca structură a Școlii Dimitrie Cantemir
Valoarea totală investitiei este de 421.023 euro
Primăria Brăila a finalizat lucrările aferente contractului de finanțare europeană pentru proiectul „Eficientizare energetică Grădinița cu program prelungit nr. 36 Furnicuța”. Valoarea totală investitiei este de 421.023 euro, din care 353.023 euro (1.726.284 lei) - Fonduri europene (1.346.284 lei suma nerambursabilă și 380.000 lei contribuția Primăriei Brăila) și 68.000 euro (333.092 lei) - Dotări suplimentare din bugetul Primăriei Brăila
Obiectivul general al proiectului „Eficientizare energetică Grădinița cu program prelungit nr. 36 Furnicuța” a constat în creșterea eficienței energetice a clădirii, scăderea consumului anual de energie primară, precum și scăderea emisiilor de gaze cu efect de seră.
Prin realizarea acestor lucrari s-a obținut o eficiență energetică crescută a clădirii în care își desfășoară activitatea Grădinița nr. 36 care va conduce la scăderea consumului anual de energie, scăderea emisiilor de gaze cu efect de seră și modernizarea unei grădinițe care va oferi condiții optime copiilor și cadrelor didactice.
În această gradiniță își desfășoară activitatea 120 de copii preșcolari împarțiți în 6 grupe, din care 4 grupe cu program prelungit în intervalul orar 6.00 - 18.00 o grupă cu program normal dimineața 8.00 – 12.00 și o grupă program normal după-amiaza, 14.00 – 18.00, la care activează 10 cadre didactice, 4 personal nedidactic și o asistentă medicală.
Grădinița s-a aflat în ultimii doi ani în proces de modernizare, timp în care activitatea a fost găzduită în Școala gimnazială Dimitrie Cantemir. Din păcate în urmă cu o săptămână, la propunerea ISJ Brăila, Ministerul Educației a aprobat desființarea grădiniței ca structură și trecerea acesteia în subordinea Școlii Dimitrie Cantemir.
Sursa: Realitatea de Braila
Citește și:
- 14:16 - Statul ne scoate la tablă ca să vadă tot cartierul cine a sărit peste plata impozitului
- 14:07 - Scandal pe Aeroportul Otopeni. O mamă acuză un tratament abuziv
- 14:03 - SURSE Văduva lui Gabriel Cotabiță, administrator la un salon de masaj unde se practica prostituția
- 13:19 - Zeci de familii, captive în propriile case după alunecările de teren
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News











