În cursul zilei de ieri, polițiștii brăileni au fost aplicate 77 de sancţiuni contravenţionale la Legea 55/2020

În cursul zilei de ieri, polițiștii brăileni au fost aplicate 77 de sancţiuni contravenţionale la Legea 55/2020
Amenzi în valoare totală de 15.000 de lei
La data de 05 ianuarie a.c., poliţiştii brăileni împreună cu reprezentanţi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Brăila şi poliţişti locali, au continuat activitățile de verificare a gradului de respectare a prevederilor legale pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de Covid-19, precum şi a noilor măsuri instituite ca urmare a modificărilor şi completărilor aduse prin H.G. nr. 935/2020.
Astfel, au fost desfăşurate 16 acțiuni punctuale vizând societăţi comerciale, precum marketuri şi supermarketuri, staţii de carburant, săli de jocuri de noroc, terase, pieţele și târgurile din municipiu și cele din județ, zonele aglomerate și mijloace de transport în comun, cele cu regim de TAXI și cele care asigură transportul angajaților la și de la locul de muncă.
În intervalul orar 23.00 - 05.00, acţiunile au vizat şi interdicţia de circulaţie a persoanelor în afara locuinţelor sau a gospodăriilor, prevăzută de H.G. 935/2020.
În cadrul acţiunilor desfăşurate, forţele implicate au verificat 30 de societăți comerciale, au legitimat 1.230 de persoane și au controlat 497 de vehicule, 200 dintre acestea fiind mijloace de transport în comun, cu regim de TAXI şi mijloace care asigură transportul angajaţilor la şi de la locul de muncă.
Urmare a abaterilor constatate la nivel judeţean, au fost aplicate 77 de sancţiuni contravenţionale la Legea 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu amenzi în valoare totală de 15.000 de lei.
Pentru nerespectarea măsurilor privind purtarea corespunzătoare a măştii de protecție în mijloacele de transport, polițiştii brăileni şi polițiştii locali au sancţionat contravenţional 21 de persoane, dintre care 3 șoferi și 18 pasageri, valoarea amenzilor fiind de 1.500 de lei.
Totodată, 19 persoane care nu au respectat interdicțiile privind circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 23.00-05.00, au fost sancționate contravențional cu amenzi în valoare totală de 5.000 de lei.
Sursa: Realitatea de Braila
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










