Jaf la o casă de schimb valutar de pe Calea Galați

Jaf la o casă de schimb valutar de pe Calea Galați
gălățeanul a sustras 2825 euro și 214 lei
În această după-amiază, la ora 13:45, o femeie a sesizat Poliția Municipiului Brăila cu privire la faptul că pe strada Calea Galați, în incinta unei societăți de schimb valutar ar fi pătruns un bărbat care ar fi agresat-o pe angajata societății.
La fața locului au ajuns imediat polițiștii din cadrul Biroului Ordine Publică care l-au imobilizat pe bărbatul în cauză. Acesta a fost identificat, fiind vorba de un bărbat, în vârstă 34 de ani, din județul Galați. În urma controlului corporal efectuat, asupra gălățeanului au fost găsite mai multe bancnote.
Angajata societății, în vârstă de 49 de ani, din municipiul Braila a fost transportă la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Se pare că individul a așteptat ca femeia să iasa din încăperea securizată, moment în care s-a năpustit cu pumnii și picioarele asupra acesteia, apoi a sustras suma de bani.
Din casa de schimb valutar a fost sustrasă suma de 2825 de euro și 214 lei, prejudiciul fiind recuperat în totalitate de polițisti, banii fiind găsiți asupra bărbatului în urma controlului corporal efectuat.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, în continuare fiind efectuate cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.
Sursa: Realitatea de Braila
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

