LIBAN: 11 MORŢI ŞI 63 DE RĂNIŢI ÎNTR-UN ATAC ISRAELIAN ASUPRA UNEI ZONE REZIDENŢIALE DIN BEIRUT

LIBAN: 11 MORŢI ŞI 63 DE RĂNIŢI ÎNTR-UN ATAC ISRAELIAN ASUPRA UNEI ZONE REZIDENŢIALE DIN BEIRUT
Echipele de salvare continuă să caute sub dărâmături
Atacul aerian israelian care a vizat o zonă rezidenţială din capitala Beirut sâmbătă dimineaţă s-a soldat cu 11 morţi şi 63 de răniţi, a anunţat Ministerul libanez al Sănătăţii, relatează AFP.
Ministerul a precizat într-un comunicat că bilanţul definitiv va fi stabilit "după analizele ADN ale rămăşiţelor umane găsite la faţa locului". Un bilanţ anterior anunţase patru decese.
Locuitorii din capitala libaneză au fost treziţi de trei explozii puternice sâmbătă dimineaţă.
Loviturile au distrus o clădire rezidenţială din cartierul dens populat Basta. Echipele de salvare continuă să caute sub dărâmături după posibili supravieţuitori.
Contactată în legătură cu loviturile asupra Basta, armata israeliană nu dorit să ofere o reacţie.
Lovituri israeliene au vizat şi periferia de sud a Beirutului, considerată un bastion al Hezbollah, situată în apropierea aeroportului internaţional.
În Chiyah, unul dintre cartierele vizate, o clădire a fost complet distrusă. În Hadath, pompierii continuă să lupte cu flăcările care au cuprins clădirile bombardate.
Armata israeliană, care lansează uneori apeluri de evacuare înainte de atacuri, afirmă că vizează "centre de comandă teroriste ale Hezbollah", "depozite de arme" sau locuri şi persoane care au legătură cu mişcarea islamistă.
AGERPRES
Citește și:
- 10:54 - Prognoza meteo pentru următoarele zile. Cum va fi vreme după Paști
- 10:51 - Premierul Ilie Bolojan, mesaj după alegerile din Ungaria: Felicitări și apel la consolidare a parteneriatului strategic
- 09:28 - Trump, atac fără precedent la adresa Papei Leon
- 09:21 - Ana Maria Păcuraru, analiza momentului despre alegerile din Ungaria: „Ungaria lui Orban a reamintit că diversitatea politică este parte din realitatea sa constituțională”
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News











